Sânge nevinovat, ce se prelinge, încet, pe caldarâm. Oamenii urlă îngroziţi, în timp ce în aer se simte, tot mai apăsător, mirosul morţii. Forţele de Salvare descind, în grabă, în cele patru staţii de tren madrilene, în timp ce un fum greoi şi dens urcă spre cer, printre fiarele contorsionate şi bucăţile de carne umană şi oasele calde, încă... Spaniolii devin, astfel, cea de-a doua naţiune care plăteşte tribut terorismului internaţional. În urmă cu exact 911 zile, pe 11 septembrie 2001, cele două turnuri gemene ale World Trade Center se prăbuşeau, ucigând, în parte, cel puţin, visul american. De fapt, visul unei lumi întregi, care trăieşte, de atunci, cu teama că s-ar putea ca, în numele unor idealuri extremiste, să nu mai apucăm un alt răsărit de soare. Să dispărem, pur şi simplu, de pe faţa pământului, pentru simplul fapt că unii dintre noi îşi arogă dreptul de a trage linie între viaţă şi moarte, decizând soarta semenilor noştri? Un vis terminat prea devreme? Oboseală, tristeţe şi neputinţă. Toate acestea s-au adunat în sufletele membrilor familiei Bodea. Privesc, minute în şir, cu ochii în lacrimi, chipul Ancuţei, care le surâde dintr-o fotografie, aşezată pe masa din sufragerie. Ioanei nu-i vine să creadă că sora ei nu va reveni acasă. Împreună, mama, tata şi Ioana, au sufletele împietrite de durere. Parcă nu le vine să creadă că uşa casei lor nu va mai fi deschisă, niciodată, de fetiţa lor. Între timp, la televizor, se repetă, întruna, că numărul românilor ucişi la Madrid nu se cunoaşte cu exactitate. Că s-ar putea să mai fie şi alţi morţi, în afara celor 10, ale căror trupuri neînsufleţite au ajuns, marţi noaptea, în România, înnegrind sufletele noastre? Pentru familia Bodea, nu mai contează. Anca s-a stins încet, ca o lumânare, la o vârstă la care viaţa trebuia să înceapă. A absolvit Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", în anul 1996. A fost şefă de promoţie, terminând cu media 9,50. A urmat cursurile Facultăţii de Limbi Străine din cadrul Universităţii Oradea, pe care le-a absolvit în anul 2000, după care s-a angajat, lucrând până în luna decembrie a anului trecut. Părinţii fetei se mai gândesc, încă, la momentul în care fata s-a decis să plece în Spania. Era plină de speranţă şi dorea doar să viziteze o ţară despre care ştia că era foarte frumoasă. Asta s-a întâmplat în 6 ianuarie a.c. A plecat împreună cu câţiva prieteni, care lucrau, de mai multă vreme, în Madrid. Singurul gând al ei era să stea câteva zile, maximum o săptămână, două, timp în care dorea să vadă cât mai multe locuri. Nu intenţiona, iniţial, să se angajeze. A vizitat mai multe localităţi din Spania şi şi-a făcut sute de fotografii. Tatăl Ancuţei spune, printre lacrimi, că fetiţa lui a avut tot ce şi-a dorit. "Am avut-o doar pe ea în casă, deoarece sora ei este deja căsătorită şi stă la casa ei. Nu avea de ce să meargă în Spania să lucreze, deoarece avea aici totul". Cu toate acestea, mama fetei deplânge faptul că românii sunt nevoiţi să lucreze în străinătate pentru a-şi face un viitor. "Dacă guvernanţii noştri ar fi reuşit să le ofere condiţii de trai şi salarii decente celor care au terminat o facultate, poate că nu ar fi murit atâţia români în Spania". La muncă, Anca a început să meargă în urmă cu trei săptămâni. A vrut să vină acasă cu ceva bani puşi deoparte, aşa că s-a angajat la o familie ca baby-sitter. ?O floare mare, printre flori mai mici!? O tânără plină de viaţă zâmbeşte, dintr-un colţ de fotografie, cocoţată pe nişte trepte de piatră, presărate, pe alocuri, cu pământ dătător de viaţă. Portocaliu şi roz. Verde crud. Natura de-abia se trezise la viaţă, când Anca şi-a făcut o fotografie, pe care dorea s-o trimită părinţilor. Pe spatele fotografiei, tânăra a scris: "O floare mai mare, printre flori mai mici!". "Într-adevăr, era o floare", spune mama Ancuţei. O altă fotografie o reprezintă pe Ancuţa într-un carusel, cu câteva zile înainte de a se urca în trenul morţii. A fost, poate, un "deja-vu" al caruselului vieţii în care s-a urcat, cu speranţă, fără teama că aripile i-ar putea fi frânte atât de curând. Cu două zile înainte de producerea atentatului, Ancuţa a vorbit la telefon cu tatăl ei, pe care l-a anunţat că se întoarce acasă în câteva zile. Dar, n-a fost să fie. Anca locuia la nişte cunoştinţe în localitatea Guadalajara, aflată la câţiva kilometri de Madrid. În fiecare dimineaţă, călătorea, alături de alte sute de români, spre capitala Spaniei. Fiind o comunitate unită, românii se urcă, de obicei, în aceleaşi vagoane. Aşa se face că numărul celor decedaţi în atentatul de la Madrid este mare. Unii au fost mai norocoşi: în acea joi fatidică, unul dintre trenuri a întârziat, iar câteva zeci de români, care întârziau la serviciu, au coborât, pentru a lua metroul. Ieri dimineaţa, autorităţile spaniole au anunţat că au identificat printre cadavre încă opt români, aşa că numărul românilor morţi la Madrid a atins cifra 20. Oficial, însă, până ieri la amiază, doar 14 au fost anunţaţi, în cazul celorlalţi nefiind finalizate rezultatele testului ADN. Adn16