După gratii pentru mai multe furturi şi incendiere
Un bărbat bănuit de repetate furturi din locuințe sau autoturisme și de distrugere prin incendiere a fost reținut de polițiștii din Tileagd. Bihoreanul în vârstă de 39 de ani este bănuit că a comis cel puţin 13 furturi din locuinţe sau anexele unor gospodării.
Polițiștii Postului de Poliție Tileagd au identificat și cercetat, joi, un bărbat de 39 de ani, din comuna Țețchea, bănuit că, în perioada 21 august – 26 octombrie a.c., ar fi comis 13 infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de distrugere prin incendiere, toate comise pe raza comunei bihorene Tileagd. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii îl bănuiesc pe acesta că, în noaptea de 21 spre 22 august a.c., ar fi pătruns prin efracție în grădina unui imobil din localitatea Tileagd și ar fi sustras două biciclete nefuncționale, iar apoi ar fi pătruns pe o poartă metalică închisă, dar lăsată neasigurată, în curtea aceluiași imobil și ar fi sustras încă o bicicletă, cauzând un prejudiciu total estimat la 400 de lei. Același bărbat este bănuit de polițiști că, în perioada 7 – 14 septembrie a.c., ar fi pătruns prin efracție în garajul și în imobilul unui bărbat din localitatea bihorenă Bălaia și ar fi sustras o bicicletă, o mașină de găurit, o foarfecă telescopică și un firez de mână, provocând un prejudiciu total estimat la aproximativ 650 de lei. De asemenea, cel în cauză este bănuit că, în noaptea de 23 spre 24 septembrie a.c., ar fi sustras o bicicletă din curtea unui imobil din localitatea Uileacu de Criș, cauzând un prejudiciu în valoare de 450 de lei. Bărbatul de 39 de ani este bănuit și că, în noaptea de 23 spre 24 septembrie a.c., ar fi sustras, dintr-o autoutilitară parcată în spatele unui imobil din Uileacu de Criș, fața detașabilă a casetofonului, o lanternă cu electroșoc și o legătură de chei, provocând un prejudiciu total estimat la 300 de lei. De asemenea, acesta este bănuit că, în noaptea de 29 spre 30 septembrie a.c., ar fi sustras dintr-un autoturism parcat în fața unui imobil din localitatea Telechiu, un aparat de sudură o mașină de găurit, o undiță cu mulinetă, o undiță fixă și un radiocasetofon auto. Totodată, acesta este bănuit de polițiștii din Tileagd că, în noaptea de 27 spre 28 septembrie a.c., ar fi pătruns prin escaladarea gardului în curtea unui imobil din localitatea Poșoloaca, apoi ar fi pătruns prin efracție în imobil și ar fi sustras un motofierăstrău și alte diverse bunuri.
Bihoreanul este bănuit și că, la 17 octombrie a.c., ar fi sustras aparatură electrică dintr-o baracă situată în localitatea Uileacu de Criș, provocând un prejudiciu estimat la 430 de lei, iar în noaptea de 13 spre 14 octombrie a.c., ar fi sustras un circular electric dintr-un autoturism parcat în fața unui imobil din Tileagd. Bărbatul de 39 de ani este bănuit că, în perioada 31 septembrie – 24 octombrie a.c., ar fi sustras o prelată de remorcă din curtea unui imobil din localitatea Bălaia, iar în noaptea de 22 spre 23 octombrie a.c., ar fi sustras o motocoasă din curtea neîmprejmuită a unui imobil din Tileagd. Același bărbat e bănuit că, în noaptea 22 spre 23 octombrie a.c., ar fi pătruns prin escaladarea gardului în curtea unui imobil din localitatea Poșoloaca și ar fi sustras o bicicletă, iar în noaptea de 23 spre 24 octombrie a.c., ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din localitatea Bălaia și ar fi sustras două șei pentru călărie, un cuptor cu microunde, o motocoasă, un grill, covoare, o mașină de găurit cu rotopercutor și alte bunuri, provocând un prejudiciu total estimat la 7.000 de lei. Acesta este bănuit că, în noaptea de 25 spre 26 octombrie a.c., ar fi pătruns în curtea unui imobil din Bălaia și ar fi sustras o bicicletă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie a.c., ar fi incendiat 150 de baloți de paie, care aparțineau unei femei din localitatea Bălaia, iar în noaptea de 22 spre 23 octombrie a.c., ar fi incendiat 840 de baloți de lucernă, depozitați într-o anexă a unui imobil din localitatea Poșoloaca. Polițiștii din Tileagd au recuperat aproximativ 95% din prejudiciul cauzat de acesta. În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Postului de Poliție Tileagd l-au reținut pe bărbatul de 39 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, iar procurorul se va adresa Judecătoriei Aleșd cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat și distrugere prin incendiere. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului de 39 de ani și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.