Un incendiu a izbucnit la un centru de plasament de pe strada Feldioarei din Oradea, pompierii intervenind cu mai multe echipaje. Din fericire, copii și personalul au reușit să iasă din clădire la timp, focul fiind stins în câteva minute.

Potrivit cmr. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, în seara zilei de duminică, pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Centrul de Plasament pentru Copii situat pe strada Feldioarei din municipiul Oradea. Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea evenimentului, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului în jurul orei 22.10, moment în care au fost alertate echipajele de stingere ale  Detașamentului 1 de Pompieri   Oradea,   care   au   intervenit   cu   trei   autospeciale   de   lucru   cu   apă   și   spumă   și echipajul de pompieri militari paramedici al Detașamentului 2 Oradea, care a intervenit cu o ambulanță de tip B2. În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la un balcon închis, situat la etajul  1  al  clădirii   (cu un   regim  de  înălțime  parter+etaj+mansardă),  interiorul imobilului fiind inundat cu fum. Pompierii militari au acționat pentru căutarea/salvarea eventualelor victime și pentru stingerea   focarelor,   după   care,   utilizând   ventilatorul   din   dotare,   au   evacuat   fumul   din clădire. Incendiul   a   fost   localizat   și  lichidat  în   aproximativ  5   minute, echipajele de pompieri împiedicând propagarea acestuia la încăperile imobilului. Din fericire, nu au existat persoane rănite,  cei 10 copii  din cadrul Centrului  de Plasament   și   personalul   prezent   autoevacuându-se   din   clădire   în   momentul   producerii evenimentului. Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului, fumatul în locuri nepermise. În urma evenimentului au ars un dulap aflat pe balcon și o ușă.