După ce a sprijinit redecorarea foaierului Teatrului Arcadia, prin reparația tencuielilor, igienizarea băilor, zugrăveli lavabile și înlocuire iluminat ambiental cu lămpi LED, Rotary Club Oradea Art Nouveau a venit din nou în întâmpinarea teatrului, printr-o donație de materiale de protecție.

Astfel, Rotary Club Oradea Art Nouveau a susținut angajații trupelor Iosif Vulcan, Arcadia și Ansamblul Folcloric Crișana ale Teatrului Regina Maria cu o donație în valoare de peste 6600 de lei.  Au fost distribuite produse de protecție, după cum urmează: 40 de cutii a câte 1000 de mănuși latex mărimea M fiecare; 15 cutii cu mănuși examinare nitril, nepudrate, a câte 100 bucăți/cutie; 50 de cutii șervețele antibacteriene Hygenium family, a câte 50 de bucăți/cutie; 150 de sticle de gel antibacterian și dezinfectant Hygenium, a câte 50 ml, fiecare; 500 de măști de protecție din PP cu două straturi și 3 pliuri și 900 de măști de protecție din PP cu trei starturi.

Teatrul Regina Maria mulțumește pe această cale Rotary Club Oradea Art Nouveau pentru implicarea și susținerea de care a dat dovadă de fiecare dată, venind atât în sprijinul spectatorilor, cât și al artiștilor instituţiei.