Aflaţi în imposibilitatea de a organiza varianta „clasică” a evenimentului „D’ale porcului”, organizatorii au decis ca acesta să se desfăşoare sub forma unui concurs judeţean de degustare.

Potrivit lui Nicolae Pop, președintele Asociației culturale D’art, la cea de-a VII-a a Festivalului-concurs „D’ale porcului” vor fi jurizate produse aduse de acasă.

„Cel mai important avantaj al formatului «de criză» propus este că va câştiga... gustul. Primăriile care până acum au fost, poate, dezavantajate de organizarea internă (amenajare stand, număr de porţii vândute etc.), pot accede pe primele locuri ale clasamentului datorită exclusiv calităţii produselor”, menționează organizatorul evenimentului.

Concursul va avea loc sâmbătă, 27 februarie 2021, la Taverna din cadrul Complexului President din Băile Felix. Produsele vor fi livrate juriului între orele 10.00 şi 14.00 (acestea vor putea fi gătite/ încălzite la faţa locului de organizatori.)

„Pachetul” de concurs trebuie să conţină: cârnaţi (minim o jumătate de metru); caltaboşi (minim o jumătate de metru); toroş (minim 0,5 kg); produs local special; platou afumături (minim 0,5 kg), pălincă (2 X 0,5 l) și vin „de casă” (2 X 1 l).

Juriul va acorda acorda cel puţin 11 premii, după cum urmează: Cei mai buni cârnaţi; Cei mai buni caltaboşi; Cel mai bun toroş; Cel mai bun produs local special; Cel mai bun platou de afumături; Cea mai bună pălincă; Cel mai bun vin; Premii speciale; Marele premiu (I, II, III).

Anunţarea câştigătorilor va fi transmisă în direct pe internet. Înscrierile în concurs se fac până în data de 12 februarie 2021, telefonic sau prin e-mail.

Informații suplimentare se pot obține la tel. 0744-301.605, 0751-263.132 sau la adresele de e-mail informatiapop@gmail.com; raduor2@gmail.com