Miercuri, 15 februarie, locuitorii de la poalele Munților Apuseni, și nu numai, au avut deosebita ocazie de a participa la conferința cu titlul „Pedagogia poveștii” (A fost o dată, pe când poveștile nu aveau televizor...”), susținută de părintele Constantin-Valer Necula, profesor la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.

După ce marți părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai iubiți preoți ortodocși, a susținut la Oradea conferința cu titlul „Familia, laboratorul educației pentru Înviere”, miercuri, 15 februarie, la Ștei, în sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu”, a susținut conferința cu titlul „Pedagogia poveștii”. Organizatorii acestui eveniment au fost Parohia Ortodoxă Ștei, în colaborare cu Asociația Părinților pentru Ora de Religie (APOR), Primăria Ștei și Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, în care implicarea autorităților locale, reprezentate de Iulian Balaj și Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, a fost una substanțială. Tema abordată a fost una care pur și simplu a fascinat numeroasa asistență, compusă din preoți din întreaga zonă, precum și părintele Marian Popa, protopopul ortodox al Beiușului, oameni din toate categoriile de vârstă, dar și mulți tineri, participanți interactivi, care, prin întrebările transmise, pe numeroasele bilețele venite din sală, au primit răspunsuri din partea părintelui la problemele care îi frământă. Unul dintre subiectele frecvent abordate a fost relația părinte-copil, în care părintele Necula a descris ce trebuie să însemne dragostea față de copil, educația pe care părinții trebuie să o dea copiilor, dar, în egală măsură, cum trebuie copiii să-și respecte părinții, vorbindu-le foarte frumos și despre educația pe care copiii, la rândul lor, trebuie să o dea părinților. Pr. conf. dr. Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, fiind doctor în teologie, specialitatea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole, dar și de cărți pentru copii și tineret. De altfel, printre multele cărți pe care le-a prezentat la Ștei, dând și autografe, părintele Necula a expus și cartea cu titlul „Pedagogia poveștii”, tocmai titlul conferinței susținute în fața unui auditoriu deosebit de receptiv.