Trăim într-un secol al minciunii, al egoismului, căutăm orice mijloc pentru a ne bate joc de aproapele nostru. Uneori, mă întreb, de ce ne pasă doar de persoana noastră, de ce privim indiferenţi la omul de lângă noi, care ne cere ajutorul? Ştiu, avem nevoie de bani. Sunt o necesitate în viaţa noastră, dar oare banul e stăpânul nostru şi noi suntem doar sclavii lui? Dacă e aşa, înseamnă că suntem cu toţii de partea răului, pentru că banii sunt ochii dracului. Respect în aceeaşi măsură toţi oamenii, în măsura în care îşi merită fiecare respectul. Nu mă interesează naţionalitatea, culoarea sau orientarea politică, pentru mine contează să fie OM. Poate să fie şi ţigan sau, cum i se mai spune, "rrom", îi respect şi îi apreciez pe fiecare în parte. Dar nu toţi sunt oameni, printre noi sunt şi români, maghiari, ţigani care pentru bani fac orice. În cazul care urmează, este vorba de ţiganii care pun jgheaburi la case particulare. Îi apreciam până acum pentru felul în care îşi câştigau banii, prin muncă. Dar nu ştiam că pentru munca dintr-o zi voiau să câştige cât pentru cinci luni? Cu materialul în spinare, aceşti ţigani îşi caută zilnic de lucru. Bat din poartă în poartă, dacă nimeresc omul care are nevoie de aşa ceva, negociază preţul: "ieftin, dom`le, ieftin, chilipir curat, cu patru-cinci milioane ţi le pun, materialul e bun, n-o să-ţi pară rău." Omul stă pe gânduri, nu prea îl scot banii afară din casă, poate aceşti bani sunt salariul lui pe o lună de muncă, dar are nevoie de jgheaburi la casă. Până nici nu zice că e de acord, ţiganul e deja suit pe casă, lucrează de zor, nu vrea să piardă timpul. Pe lângă cei doi muncitori, la sfârşitul lucrării, mai apar vreo şapte-opt ţigani, aşa zişii şefi ai ţiganilor. Circ cu ţigani, poliţişti şi euro! E gata lucrarea, acum urmează circul pentru că în loc de cele cinci milioane negociate ei vor 25 de milioane. Omul încearcă să le explice că nu are aceşti bani, dar lor puţin le pasă, e munca lor, ei nu muncesc pentru bani mărunţi. Dacă e nevoie, te aşteaptă să-ţi vinzi şi casa, nu e problema lor, ei vor bani prin orice mijloace. Ţiganii se enervează, strigă, dacă e cazul, sar la bătaie, nu-i interesează nimic, nu le e frică de nimeni. Între timp, cineva cheamă poliţia, care vine doar pentru a-i saluta pe ţigani, altceva nu pot să facă. Ţiganii îi văd pe poliţişti şi încep să râdă. Unul scoate din buzunar câteva mii de euro şi îi flutură în faţa poliţiştilor. Aici urmează cea mai mare dezamăgire din viaţa mea. Poliţistul lasă capul în jos în faţa lor. De ce? Omul acela îşi pusese toată speranţa în el, chiar dacă nu pentru a-l scăpa de datorie, doar pentru a avea şi el pe cineva care să-l încurajeze, deoarece ţiganii îl ameninţă cu moartea, îi ameninţă familia. Ţiganii le râd tuturor în faţă. Poliţistul meu e slab, nu este aşa cum mi-aş fi dorit. Aş vrea să-i ridic capul şi să-i zic să nu-l mai aplece niciodată în faţa unor oameni ca ei, dar tristeţea din ochii mei nu-i spune nimic. Poliţistul îşi lasă călcată mândria în picioare. Aş fi vrut să-i pot oferi puţin din curajul meu, dar el crede că are destul, că-i este de ajuns. Pentru mine, poliţia era cândva ceva ce inspiră încredere şi respect, când eram copil şi citeam poveşti cu balauri şi feţi frumoşi, când mă jucam de-a hoţii şi poliţiştii, eu îmi doream întotdeauna să fiu poliţistul, să fiu binele care învinge răul. Eram de partea lor, dar nu ştiam atunci că ei nu vor fi de partea mea atunci când voi avea nevoie. Pentru mine nu aveau nici un haz bancurile cu poliţişti, povestirile despre Garcea, pentru că nu credeam că e adevărat, consideram că se râde pe nedrept de ei. "Copilul din mine a murit..." Dar azi, copilul din mine a murit, deşi nu-mi doream acest lucru şi nu-mi dau seama că totul a fost o poveste. M-am trezit dintr-un vis lung într-o crudă realitate, realitate în care învinge întotdeauna doar răul şi unde balaurul din poveste într-adevăr există, dar este ridicat în slăvi de oameni şi pus pe un tron înalt de aur. E înconjurat de o mulţime de oameni de-ai lui, iar cei care nu sunt de partea lui au rămas foarte puţini. Au mai rămas puţine flori, restul sunt doar nişte spini. Şi când şi ultima floare va muri, atunci nu va mai fi cale de întoarcere, răul ne va învinge, pentru că o biată floare nu va putea aduce niciodată primăvara, oricât ar fi de puternică.