Calendar creștin ortodox: † Sfântul Leontie de la Rădăuți; Sfinții Cosma și Damian, doctorii fără de arginți  

Calendar greco-catolic: Sf. m. Cosma și Damian, doctori fără plată

REMEMBER 1 IULIE

1594: A murit Petru Șchiopul, de patru ori domn al Moldovei (n. 1537)

1766: François-Jean de la Barre, un tânăr nobil francez, este torturat și decapitat înainte ca trupul său să fie ars pe un rug, împreună cu o copie a Dicționarului filosofic a lui Voltaire, bătută în cuie pe trunchiul său pentru crima de a nu fi salutat o procesiune religioasă romano-catolică în Abbeville, Franța.

1770: Cometa Lexell, descoperită de astronomul Charles Messier, trece la doar 0,015 unități astronomice (2,2 milioane kilometri) de Pământ, cel mai aproape dintre toate cometele observate de-a lungul istoriei.

1862: Prințesa Alice a Regatului Unit, a doua fiică a Reginei Victoria, s-a căsătorit cu Prințul Ludovic de Hesse, viitorul Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse.

1863: În timpul războiului civil american începe Bătălia de la Gettysburg, considerată punctul de cotitură în favoarea Uniunii.

1878: S-a încheiat Congresul de pace de la Berlin. Prin Tratatul de pace s-au recunoscut independența României și drepturile ei asupra Dobrogei. Județele Cahul, Bolgrad și Ismail, din sudul Basarabiei, aflate în componența României, sunt încorporate Imperiului Țarist.

1891: A murit Mihail Kogălniceanu, politician, avocat, istoric și publicist român, prim-ministru al României (n. 1817)

1903: Începe prima ediție a Turului Franței.

1908: SOS este adoptat ca semnal internațional de urgență.

1916: În prima zi a Bătăliei de pe Somme, 19.000 soldați ai armatei engleze sunt uciși, iar 40.000 sunt răniți.

1920: Se înființează, la Sibiu, Școala militară de ofițeri activi de infanterie (inaugurată la 19 decembrie), în prezent Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”

1921: În conformitate cu agenția de știri Xinhua, la Shanghai a fost fondat Partidul Comunist Chinez.

1925: António Maria da Silva este numit pentru a treia oară prim-ministru al Portugaliei.

1942: Al Doilea Război Mondial: Începe prima bătălie de la El Alamein.

1960: Somalia Britanică, a cărei independență fusese recunoscută la 26 iunie 1960 sub numele de Statul Somaliland, s-a unit cu teritoriul sudic aflat sub mandat ONU pentru a forma Republica Somalia.

1960: Ghana devine republică și Kwame Nkrumah devine primul ei președinte, Regina Elisabeta a II-a încetând să mai fie șeful statului.

1961: S-a născut Diana, Prințesă de Wales (d. 1997)

1976: Portugalia garantează autonomia Madeirei.

1990: Reunificarea Germaniei: Germania de Est acceptă Marca germană ca monedă, unind astfel economiile Germaniilor de Est și Vest.

1993: România: A intrat în vigoare taxa pe valoare adaugată (TVA) și liberalizarea completă a prețurilor.

1999: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a inaugurat, la Edinburgh, primul parlament scoțian ales în ultimii 300 de ani.

2004: Postul de radio România Tineret emite doar pe Internet, devenind un post experimental. Directorul postului este Florian Pittiș.

2005: Intră în circulație leul nou, urmând ca până la 31 decembrie 2006 leii vechi să circule în paralel cu cei noi. Aceasta reprezintă a doua etapă a denominării și începând cu această dată 10.000 lei vechi vor fi preschimbați pentru un leu nou.

2007: Rutierul Dan Anghelache câștigă Turul României 2007. Victorie românească după 10 ani.

2007: Pe stadionul Wembley are loc un concert pentru comemorarea a 10 ani de la moartea Prințesei Diana.

2011: Albert al II-lea, Prinț de Monaco se căsătorește la Palatul Regal cu Charlene Wittstock, fostă înotătoare olimpică. Wittstock devine Prințesa Charlene.

2013: Croația aderă la Uniunea Europeană, devenind al 28-lea stat membru al Uniunii Europene.

2014: Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost pus sub acuzare pentru corupție activă și trafic de influență.

2015: Grecia devine prima economie avansată care a intrat în încetare de plăți în raport cu FMI după ce Grecia nu a plătit tranșa de 1,5 miliarde de euro pe care o datora Fondului, tranșă care avea scadența la 30 iunie.

2016: Curtea Constituțională din Austria a anulat rezultatul alegerilor prezidențiale din mai și a dispus organizarea unui nou scrutin. Curtea a constatat că la votul prin corespondență au existat nereguli ce ar fi putut vicia rezultatul final. Marja de voturi dintre cei doi candidați a fost mai mică de 1%.

2018: În Franța, gangsterul Rédoine Faid, condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru un jaf armat eșuat, în timpul căruia un polițist a fost ucis, a evadat din închisoare după ce trei complici înarmați au aterizat cu elicopterul în curtea penitenciarului. Este a doua evadare a lui Faid; în 2013 el a evadat după ce a luat ostatici patru gardieni, pe care i-a folosit drept scut uman.