Calendar creștin ortodox: Sfântul Spiridon al Trimitundei   

Calendar greco-catolic: Sf. ep. Spiridon al Trimitundei Taumaturgul

REMEMBER 12 DECEMBRIE 

1864: Episcopia ortodoxă de la Sibiu a fost ridicată la rangul de mitropolie, având în subordine episcopiile de Arad și de Caransebeș; Andrei Șaguna a fost numit mitropolit.

1868: Înființarea agenției diplomatice române la Viena.

1896: Guglielmo Marconi a făcut, la Londra, prima demonstrație publică a radioului.

1911: Delhi înlocuiește Calcutta drept capitală a Indiei.

1913: Pictura "Mona Lisa" a lui Leonardo Da Vinci a fost recuperată, la Florența, după doi ani de la furtul ei din Muzeul Luvru din Paris.

1924: În Austria intră în folosință șilingul drept nouă monedă națională, înlocuind astfel vechea coroană.

1927: S-a înființat Asociația Presei Sportive din România.

1941: Al doilea război mondial: La insistențele guvernelor german și italian, România declară război Statelor Unite. Între cele două țări nu au loc operații militare directe, momentul marcând ruperea relațiilor diplomatice.

1944: Bunurile Teatrului Național din București au fost cedate rușilor, în contul despăgubirilor de război reglementate de Convenția de Armistițiu semnată la Moscova, la 12 sept. 1944.

1963: Kenya își proclamă independența față de Marea Britanie.

1983: A murit Amza Pellea, actor român de teatru și film (n. 1931)

1991: Curtea Supremă de Justiție, Secția militară, i–a declarat nevinovați pe foștii membri ai Comitetului Politic Executiv al PCR.

1992: A luat ființă formația de muzică folk–pop "Pasărea Colibri" avându–i ca membri pe: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Florian Pittiș, Vladi Cnejevici.

1999: În urma unor puternice furtuni ce au avut loc în Europa de Vest, totalul pagubelor fiind evaluat la peste 5 miliarde euro, petrolierul Erika a naufragiat în largul coastelor Bretania; mai multe sute de kilometri de plajă de pe coasta Atlanticului au fost invadate de "mareea neagră" provenită de pe petrolier.

2002: Uniunea Europeană a invitat zece țări candidate la aderare – Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru și Malta – să i se alăture începând cu data de 1 mai 2004. Numărul membrilor UE crește astfel de la 15 la 25. Pentru România și Bulgaria a fost fixat ca termen al aderării anul 2007.

2004: Alegeri prezidențiale tur II: primarul Bucureștiului, Traian Băsescu, câștigă alegerile, învingându-l pe primul ministru Adrian Năstase.

2012: Coreea de Nord lansează cu succes primul ei satelit, Kwangmyŏngsŏng-3-2.

2015: La Paris s-a semnat un tratat în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care reglementează măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon începând cu anul 2020.