Azi, 14 iunie 2017
Calendar creştin ortodox: Sf. Prooroc Elisei; Sf. Metodie, Patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Iulita (Post)
Calendar greco-catolic: Sf. Pf. Elisei; Sf. Metodiu al Constantinopolului
REMEMBER 14 IUNIE
- 1848 - Guvernul revoluţionar de la Bucureşti decretează înfiinţarea steagului naţional în culorile roşu, galben şi albastru, cu deviza ''Dreptate Frăţie''.
- 1990 - În Bucureşti au sosit două garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului. Au fost devastate Universitatea Bucureşti, precum şi sediile unor partide (PNL, PNŢCD), redacţii de ziare şi locuinţe ale unor oameni politici (Ion Raţiu).
- 1998 - A avut loc zborul inaugural al cursei TAROM, Bucureşti-Satu Mare-New York.
- 2002 - Conducerea Electrica a fost sancţionată pentru facturarea eronată a consumului populaţiei.
- 2002 - A fost inaugurată Casa Naţională ”Nicolae Titulescu ”, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la naşterea diplomatului român.
- 2002 - Reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi ai Băncii Naţionale a României au căzut de acord asupra necesităţii denominării monedei naţionale.
- 2010 - A încetat din viaţă Violonistul Dan Claudiu Vornicelu asistent universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Facultatea de interpretare, unde preda vioară şi pian. A început să cânte la vioară la doar patru ani, iar la şase ani a debutat ca solist al Orchestrei Simfonice din Bacău (n. 1973)
CINEMA PALACE
Alien: Covenant Digital N15
Vineri-Joi: ora 15:45
Baywatch Digital N15
Vineri-Joi: orele 18.00; 20.10; 22.20;
Vineri: orele 12.25; 14.30;
Sâmbătă-Duminică: orele 12.20; 14.30;
Luni-Marți: orele 12.25; 14.30;
Miercuri-Joi: orele 12.20; 14.30
Beauty and the Beast 3D AG
Sâmbătă: ora 12.50;
Dalida Digital PREMIERĂ AP 12
Vineri-Joi: ora 13.30;
Vineri-Joi: ora 18.45;
Deep DUB 3D AG
Sâmbătă-Duminică: ora 10.25;
Marți: ora 14.35;
Miercuri: ora 10.25;
Luni: ora 11.00;
Vineri: ora 15.05;
Sâmbătă-Luni: ora 15.10;
Miercuri-Joi: ora 15.40;
Guardians of the Galaxy Vol. 2 3D AP 12
Duminică: ora 12.45;
Miercuri: ora 13.10;
How to Be a Latin Lover Digital AP 12
Vineri-Joi: ora 16.40;
King Arthur: Legend of the Sword 3D AP 12
Vineri: ora 19.10;
Sâmbătă-Duminică: orele 10.30; 19.30;
Luni: ora 19.30;
Marți: ora 19.35;
Miercuri: ora 10.55;
Overdrive Digital AVANPREMIERĂ N15
Miercuri-Joi: ora 19.40;
Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales 3D AP 12
Vineri-Joi: orele 13.00; 15.15; 17.35; 19.55; 22.15;
Snatched Digital AP 12
Sâmbătă-Duminică: ora 10.40;
Miercuri: ora 10.40;
The Boss Baby DUB 3D AG
Sâmbătă-Luni: ora 17.10;
Vineri: ora 12.20;
Luni-Marți: ora 12.20;
Miercuri: ora 10.00;
Joi: ora 12.20;
Sâmbăt-Duminică: ora 11.15;
Miercuri: ora 11.15;
Vineri: ora 17.00;
Miercuri-Joi: ora 17.25;
The History of Love Digital PREMIERĂ AP 12
Sâmbătă-Duminică: ora 11.00;
Miercuri: ora 11.00;
Vineri-Joi: ora 21.00;
The Mummy 3D PREMIERĂ N15
Vineri: ora 12.35;
Luni-Marți: ora 12.35;
Joi: ora 12.35;
Vineri: orele 14.00; 16.10; 18.20; 20.30; 22.35;
Sâmbătă-Duminică: orele 11.50; 14.00; 16.10; 18.20; 20.30; 22.35;
Luni: orele 14.00; 16.10; 18.20; 20.30; 22.35;
Marți: orele 14.05; 16.10; 18.20; 20.30; 22.35;
Miercuri: orele 11.50; 14.00; 16.10; 18.20; 20.30; 22.35;
Joi: orele 14.00; 16.10; 18.20; 20.30; 22.35;
Vineri: ora 21.30;
Sâmbătă-Luni: ora 21.45;
Marți: ora 21.50;
Miercuri-Joi: ora 21:45;
Wonder Woman 3D N15
Vineri: orele 14.40; 17.05; 19.35; 22.00;
Sâmbătă-Duminică: orele 12.10; 14.40; 19.00; 21.30;
Luni: orele 14.40; 19.00; 21.30;
Marți: orele 19.00; 21.30;
Miercuri: orele 12.10; 14.40; 17.10; 21.30;
Joi: orele 14.40; 17.10; 21.30;
Vineri: ora 12.40;
Sâmbătă-Duminică: ora 17.00;
Luni: orele 12.45; 17.00;
Marți: orele 12.20; 14.45; 17.10;
Miercuri: ora 19.15;
Joi: orele 13.10; 19.15;
Comentarii
Nu există nici un comentariu.