Calendar creștin ortodox: †Sfânta Muceniță Varvara

Calendar greco-catolic: Sf. m. Varvara; Sf. cuv. Ioan Damaschinul

REMEMBER 04 DECEMBRIE

1639: Astronomul englez Jeremiah Horrocks a efectuat prima observație a tranzitului lui Venus.

1642: A murit Cardinalul Richelieu, cardinal, om politic, prim-ministru al Franței (n. 1585)

1676: O armată suedeză a respins o invazie norvegiano-daneză condusă de regele Christian al V-lea al Danemarcei în bătălia de la Lund.

1679: A murit Thomas Hobbes, filosof și matematicianul englez (n. 1588)

1691: Prin Diploma Leopoldină din 1691 împăratul Leopold I recunoaște sistemul politic al Principatului Transilvaniei, iar el însuși devine mai întâi tutore al lui Mihai Apafi al II-lea, apoi, la majoratul acestuia și renunțarea la domnie în 1697, șef al statului, ca principe al Transilvaniei.

1769: A murit Constantin Mavrocordat, domn al Țării Românești și al Moldovei (n. 1769)

1798: A murit Luigi Galvani, medic și fizician, unul dintre întemeietorii electricității ca știință (n. 1737)

1816: James Monroe devine cel de-al cincilea președinte al SUA.

1855: A fost inaugurată "Școala de mică chirurgie" la Spitalul Mihai Vodă din București.

1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a promulgat Codul Penal, alcătuit după modelul Codului Penal francez și al Codului Penal prusac, având la bază și unele legi penale autohtone.

1888: A apărut la București Fântâna Blanduziei (revistă), foaie literară, politică și săptămânală sub direcția lui Mihai Eminescu. Motto–ul revistei este versul eminescian "Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul".

1940: Este semnat, la Berlin, "Protocolul asupra colaborării româno–germane la realizarea unui plan de 10 ani pentru refacerea economiei românești", unul din principalele instrumente pentru pătrunderea capitalurilor germane în industria românească. România devenea un important furnizor de materii prime și cel mai mare furnizor de produse agricole al celui de–al treilea Reich.

1945: Senatul american și-a dat acordul asupra participării SUA la Consiliul Națiunilor Unite.

1948: Vaporul chinez cu aburi Kiangya a explodat și s-a scufundat în gura de vărsare a râului Huangpu după ce s-a lovit de o mină lăsată în urmă de către marina imperială japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Numărul morților este necunoscut, cu toate acestea, se crede că între 2750 și 3920 au murit, 700-1000 supraviețuitori fiind preluați de către alte nave.

1959: Ca parte a programului Mercury, NASA trimite în spațiu misiunea Little Joe 2 care transportă maimuța Sam (Macaca mulatta) pentru a testa funcționalitatea sistemelor și efectele adverse ale spațiului asupra oamenilor. Zborul a durat 11 minute și 6 secunde.

1987: A murit Constantin Noica, filozof și eseist român (n. 1909)

1991: Corespondentul Associated Press, Terry Anderson a fost eliberat după ce fusese ținut ostatic în Liban vreme de șapte ani.

1992: Sub egida ONU, președintele SUA George Bush a ordonat înființarea Unified Task Force cu scopul de a acorda ajutor umanitar și de a restaura ordinea în Somalia.

1996: A fost inaugurată filiala din România a companiei Microsoft.

2004: A murit Teo Peter, basist al trupei Compact (n. 1954)

 

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

29/11/2019 - 05/12/2019

Charlie's Angels 2D Premiera AP12

Vineri: orele 13:35; 15:45; 17:55

Vineri – Joi: orele 20:25; 22:35

Sâmbătă – Duminică: orele 11:30; 13:25; 15:40; 17:55

Luni – Marți: orele 13:35; 15:45; 17:55

Miercuri: orele 11:30; 13:25; 15:40; 17:50

Joi: orele 13:30; 15:40; 17:50

Cinderella and the Secret Prince DUB 3D AG

Duminică: ora 10:40

Miercuri: ora 10:40

Doctor Sleep 2D IM18

Vineri – Joi: ora 21:15

Sâmbătă – Duminică: ora 12:00

Miercuri: ora 12:00

Frozen II 3D AG

Vineri – Marți: ora 15:00

Miercuri – Joi: ora 15:00

Frozen II DUB 3D AG

Vineri: orele 12:25; 14:20; 16:20; 17:00; 18:20

Sâmbătă – Duminică: orele 11:00; 12:20; 14:20; 16:20; 17:00; 18:20

Luni – Marți: orele 12:25; 14:20; 16:20; 17:00; 18:20

Miercuri: orele 11:00; 12:20; 14:20; 16:20; 17:00; 18:20

Joi: orele 12:25; 13:00; 14:20; 16:20; 17:00; 18:20

Jexi 2D Premiera N15

Vineri: orele 13:10; 14:50; 16:25

Vineri – Marți: orele 19:05; 20:45; 22:25

Sâmbătă – Duminică: orele 11:45; 14:50; 16:25 

Luni – Marți: orele 13:10; 14:50; 16:25

Miercuri: orele 11:45; 14:50; 16:25

Miercuri – Joi: orele 19:05; 20:45; 22:25

Joi: orele 13:10; 14:50; 16:25

Jumanji: The Next Level 3D Avanpremiera AP12

Miercuri – Joi: orele 20:05; 22:25

Last Christmas 2D AP12

Vineri: ora 12:55

Vineri – Marți: orele 20:10; 22:10

Duminică – Marți: ora 12:55

Miercuri: ora 12:55  

Miercuri – Joi: ora 21:45

Maria, Regina Romaniei 2D AP12

Vineri – Marți: ora 21:40

Vineri – Joi: ora 17:25

Midway 2D AP12

Vineri: ora 18:50

Sâmbătă – Duminică: orele 16:10; 18:45

Luni – Marți: orele 16:15; 18:45

Miercuri: orele 16:10; 18:45

Joi: orele 16:15; 18:45

Playing with Fire 2D Premiera AG

Vineri – Joi: orele 13:45; 15:35; 18:00; 19:50 

Terminator: Dark Fate 2D N15

Vineri: ora 14:30

Sâmbătă – Duminică: ora 13:50

Luni – Marți: ora 14:00

Miercuri: ora 13:50

Joi: ora 14:00

The Addams Family DUB 3D AG

Vineri: ora 12:45

Sâmbătă: orele 10:40; 13:00

Duminică: orele 10:30; 12:10

Luni – Marți: ora 12:20

Miercuri: orele 10:30; 12:10

Joi: ora 12:20

The Grand Challenge: Le Mans '66 2D AG

Vineri – Joi: orele 19:30; 22:15