Calendar creștin ortodox: Ajunul Bobotezei; Sfântul Mucenic Teotempt și Sfânta Muceniță Teona; Cuvioasa Sinclitichia – Post; Predica la Duminica dinaintea Botezului Domnului. 

Calendar greco-catolic: Ajunul Botezului Domnului; Sf. Teopempt și Teona; Sf. Sinclitica

REMEMBER 05 IANUARIE

1066: Regele Eduard Confesorul al Angliei moare fără moștenitori, ceea ce a dus o criză de succesiune, care va duce în cele din urmă la cucerirea normandă a Angliei.

1393: S-a încheiat tratatul de pace dintre Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești 1386-1418), și sultanul Baiazid I. Tratatul prevedea ca „Principatul Valahiei” să se guverneze după propriile sale legi, iar domnul avea dreptul de a face război și pace cu vecinii săi și să încheie tratate de prietenie cu ei și să aibă drept de viață și de moarte asupra supușilor săi.

1463: Pedeapsa cu moartea împotriva poetului François Villon este modificată în exil timp de zece ani. De atunci, soarta lui Villon este necunoscută.

1499: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a refuzat să plătească tribut turcilor.

1665: La Paris se publică revista Journal des sçavans, prima publicație științifică.

1716: Nicolae Mavrocordat este numit domn al Țării Românești. Instaurarea regimului fanariot în Țara Românească.

1757: Regele Ludovic al XV-lea al Franței este ușor rănit în timpul unei tentative de asasinat cu un cuțit de către Robert-François Damiens, ultima persoană care a fost executată în Franța prin târâre în urma calului și împărțire în patru, forma tradițională a pedepsei capitale folosite pentru regicid.

1819: Poarta otomană a promulgat un Regulament special, care hotăra ca scaunele de domnie ale Moldovei și Țării Românești, ca și dregătoriile de dragomani ai Divanului otoman și ai Amiralității otomane urmau a fi ocupate, prin rotație, de 4 familii fanariote.

1828: S-au deschis, la Iași, cursurile "Școlii de românește și latinește", la mănăstirea Trei Ierarhi, conduse de Iordache Săulescu.

1859: Adunarea Electivă a Moldovei alege în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza participant la Revoluția de la 1848 și la lupta pentru Unirea Principatelor.

1875: Palatul Garnier, construit în stil neo-baroc de Charles Garnier, unul dintre cele mai renumite sedii de operă din lume, este inaugurat la Paris.

1878: S-a născut Emil Gîrleanu, poet, scriitor român (d. 1914)

1895: Afacerea Dreyfus: ofițerul armatei franceze, Alfred Dreyfus, este destituit din rang și condamnat la închisoare pe Insula Diavolului.

1896: Într-o cafenea din orașul egiptean Alexandria, a avut loc prima proiecție cinematografică din Egipt și de pe continentul african.

1909: S-a născut Ileana a României, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria (d. 1991)

1919: Crearea Partidului Muncitoresc German, care va deveni Partidul Muncitoresc Național–Socialist German – partidul nazist.

1932: S-a născut Umberto Eco, scriitor italian (d. 2016)

1933: A început construirea podului Golden Gate din orașul San Francisco.

1934: S–a format un guvern liberal condus de Gheorghe Tătărăscu. Guvernările Tătărăscu au netezit calea instaurării dictaturii lui Carol al II-lea, prin ignorarea Parlamentului și guvernarea prin decrete-legi.

1944: London Daily Mail a devenit primul ziar care are ediții pe cele două maluri ale Atlanticului.

1956: Elvis Presley înregistrează "Heartbreak Hotel".

1957: Președintele american Eisenhower cere aprobarea Congresului pentru acțiunile de ajutorare a statelor din Orientul Mijlociu amenințate de agresiunea comunistă - "Doctrina Eisenhower".

1961: Inaugurarea Teatrului de Comedie din București; primul director a fost Radu Beligan (1961-1969). Prima stagiune a început cu spectacolul „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan (secretar literar al teatrului), în regia lui Moni Ghelerter.

2000: Iugoslavia depune un memoriu la "Curtea Internațională de Justiție" împotriva a opt state membre NATO: Belgia, Canada, Franța, Italia, Olanda, Portugalia și Marea Britanie, considerate vinovate că au utilizat forța împotriva unui stat suveran în ziua când a început bombardarea Iugoslaviei: 24 martie 1999; plângerile împotriva Spaniei și SUA au fost anulate ca urmare a deciziei CIJ din 2 iunie 1999.

2005: Eris, a doua cea mai mare planetă pitică cunoscută din sistemul nostru solar, a fost descoperită de o echipă americană folosind imagini luate la 21 octombrie 2003 la Observatorul Palomar.

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

03.01.2020 – 09.01.2020

5Gang: Un altfel de Craciun 2D AP12

Vineri: orele 17:30; 19:25; 21:20

Vineri – Joi: orele 11:05; 13:00; 14:50

Sâmbătă – Duminică: orele 17:30; 19:25

Luni – Marți: orele 17:30; 19:25; 21:20

Miercuri – Joi: orele 17:30; 19:25

Andre Rieu: Tanar la 70 de ani 2D Eveniment special

Duminică: ora 15:00

Arctic Justice DUB 2D AG

Vineri – Joi: orele 10:30; 12:15

Bombshell 2D Avanpremiera AP12

Miercuri – Joi: orele 19:40; 22:45

Cats 2D Premiera AP12

Vineri - Joi 11:20; 15:25; 20:55

Frozen II DUB 3D AG

Vineri – Sâmbătă: ora 10:55

Duminică: ora 10:45

Luni – Joi: ora 10:55

Jumanji: The Next Level 3D AP12

Vineri – Marți: orele 13:10; 17:15; 19:30; 21:50

Miercuri – Joi: orele 13:10; 17:15; 21:45

Knives Out 2D Premiera N15

Vineri – Joi: orele 14:05; 16:30; 18:30; 20:15; 22:40 

Like a Boss 2D Avanpremiera AP12

Sâmbătă – Duminică: orele 21:20; 22:30 

Miercuri – Joi: orele 21:20; 22:30

Red Shoes and the Seven Dwarfs DUB 3D Premiera AG

Vineri – Joi: orele 10:40; 12:25; 14:15; 16:05; 17:55

Spies in Disguise DUB 3D AG

Vineri – Joi: orele 11:45; 13:40; 15:35

Star Wars: The Rise of Skywalker 3D AG

Vineri – Sâmbătă: orele 12:45; 15:15; 17:45

Vineri – Joi: orele 19:45; 22:15

Duminică: orele 12:35; 17:45

Luni – Joi: orele 12:45; 15:15; 17:45 

The Good Liar 2D AP12

Vineri – Marți: ora 22:45

The Grudge 2D Premiera N15

Vineri: orele 18:55; 20:45; 22:30

Vineri – Joi: ora 16:45

Sâmbătă – Duminică: orele 18:55; 20:45; 22:55

Luni – Marți: orele 18:55; 20:45; 22:30

Miercuri – Joi: orele 18:55; 20:45; 22:55