Calendarul zilei 13 mai 2017
Calendar creştin ortodox: Sfânta Muceniță Glicheria.
Calendar greco-catolic: Apariţia Sf. Fec Maria la Fatima în 1917; Sf. M. Glicheria
REMEMBER 13 MAI
1717 - S-a născut împărăteasa Maria-Tereza a Austriei (d. 1780)
1806 - A murit Samuil Micu, cărturar iluminist, filolog şi traducător, reprezentant al Şcolii Ardelene (n. septembrie 1745)
1904 - S-a născut actriţa Elvira Godeanu (d. 3 septembrie 1991)
1931 - S–a născut Dan Grigorescu, eseist pe teme de literatură universală şi comparată, critic de artă, traducător (n. 15 aprilie 2008)
1937 - România şi Iugoslavia au încheiat, la Bucureşti, un Tratat de stabilire, comerţ şi navigaţie
1938 - S-a născut tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al Culturii în guvernul Teodor Stolojan, director al Operei Române între 2001 şi 2005 (d. 29 ianuarie 2006).
1955 - S-a născut actorul român Dinu Manolache (d. 3 septembrie 1998).
1981 - Turcul Mehmet Ali Agca a încearcat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea în Piaţa Sfântului Petru de la Vatican
2004 - Parlamentul a aprobat, în şedinţă comună, Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, document ce stabileşte obiective, măsuri, acţiuni ale instituţiilor de profil şi în baza căruia va fi elaborată Strategia militară a României. Hotărârea forului legislativ, de aprobare a documentului Guvernului, a primit 243 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 46 de abţineri - ale grupului parlamentar PRM
2005 - A avut loc masacrul de la Andijan, Uzbekistan.
2007 - A început construcţia podului Calafat-Vidin, ce leagă România de Bulgaria.
2008 - A murit actorul Colea Răutu. (n. 28 noiembrie 1912).
2008 - Plenul Senatului a adoptat un proiect de lege iniţiat de PDL care prevede anularea taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule şi restituirea sumelor încasate din această taxă auto, în termen de 90 de zile de la depunerea solicitării.
2008 - A încetat din viaţă Costică Toma, fost portar al echipei CCA, actuala Steaua Bucureşti, şi al reprezentativei României (n. 1 ianuarie 1928).
PROGRAM FILME CINEMA PALACE
12-18 MAI
Alien: Covenent Digital PREMIERĂ N15
Vineri-Duminică: ora 15.50
Miercuri-Joi: ora 15.50
Vineri-Joi: orele 17.55, 20.15, 22.35
Luni-Marți: ora 15.50
Luni: orele 12.55, 20.50
Vineri: orele 12.55, 21.45
Sâmbătă-Duminică: orele 13.25, 21.45
Marți: orele 13.00, 19.20, 21.40
Miercuri: orele 13.25, 21.50
Joi: orele 13.00, 21.40
Deep DUB 3D PREMIERĂ AG
Vineri: orele 12.20, 14.00, 18.10
Sâmbătă-Duminică: orele 10.30, 12.05, 14.00, 16.50, 18.10
Miercuri: orele 09.15, 10.30, 12.15, 14.00, 16.50, 18.10
Joi: orele 12.20, 14.00, 16.50, 18.10
Luni: orele 12.20, 14.00, 16.55, 18.10
Marți: orele 09.30, 12.20, 14.00, 18.10
Fast & Furious 8 Digital AP 12
Luni-Marți: orele 12.20, 14.45, 16.25, 19.40, 22.10
Vineri-Duminică: orele 12.20, 21.15
Miercuri-Joi: orele 12.20, 16.25, 22.30
Vineri-Duminică: orele 16.25, 21.15, 22.45
Vineri: ora 19.20
Sâmbătă-Duminică: orele 11.00, 19.20
Miercuri: orele 11.00, 21.15
Luni: ora 18.45
Marți: ora 18.40
Joi: ora 21.10
Going in Style Digital AP 12
Vineri: orele 15.10, 18.55
Sâmbătă-Duminică. orele 10.40, 15.40, 18.55
Luni: orele 15.10, 19.00
Marți: orele 15.15, 18.55
Miercuri: orele 10.40, 15.40
Joi: ora 15.10
Guardians of the Galaxy Vol. 2 3D AP 12
Vineri-Duminică: orele 20.00, 22.30
Luni-Marți: orele 17.10, 20.00, 22.30
Miercuri-Joi: orele 20.00, 22.30, 18.40
Vineri-Joi: orele 12.55, 15.25,
Vineri: ora 18.45
Sâmbătă-Duminică: ora 18.40
Luni: ora 21.20
Marți: ora 21.15
How to Be a Latin lover Digital, AVANPREMIERĂ N15
Miercuri: orele 17.30, 19.40
Joi: ora 19.20
King Arthur: Legend of the Sword 3D AVANPREMIERĂ AP12
Vineri-Duminică: orele 14.50, 17.15, 19.40, 22.05
Miercuri-Joi: orele 14.55, 17.20, 19.45, 22.10
Richard the Stork DUB 3D AG
Sâmbătă-Duminică: orele 10.25, 11.35
Miercuri: orele 09.30, 11.35
Smurfs: The Lost Village DUB 3D AG
Sâmbătă-Duminică: ora 11.15
Marți: ora 09.30
Miercuri: ora 11.15
Snatched Digital AVANPREMIERĂ AP12
Miercuri-Joi: orele 19.00, 20.45
The Boss Baby DUB 3D AG
Vineri: orele 13.20
Sâmbătă-Duminică: orele 13.15, 15.00
Luni-Marți: orele 13.20, 15.05
Miercuri-Joi: orele 13.15, 15.00
The Circle Digital AP 12
Vineri-Duminică. orele 14.25, 20.45
Luni. orele 14.25, 21.50
Marți: orele 14.25, 20.45, 22.45
Miercuri-Joi: ora 14.25
Unforgettable Digital N15
Vineri-Joi: ora 12.30
Sâmbătă-Duminică: ora 17.25
Luni: ora 19.50
Vineri: ora 16.50
Marți: ora 16.50
Comentarii
Nu există nici un comentariu.