Calendarul zilei
Calendar ortodox: Sfantul Nicodim Aghioritul Calendar greco-catolic Sf. ap. Aquila, din cei 70, Sf. aep. Iosif Mărturisitoul
|
Remember 14 iulie
1606 - S-a născut pictorul olandez Harmenz Rembrandt van Rijn. (opere: "Lecţia de anatomie", "Ospăţul lui Baltazar", "Rondul de noapte") (m. 4 octombrie 1669)
1789 - Marseilleza a devenit imnul naţional al Franţei.
1815 - Napoleon este exilat pe insula Sfânta Elena.
1933 - A fost semnat, la Roma, Pactul de înţelegere a celor patru puteri (Anglia, Franţa, Germania, Italia), prin care se urmărea instaurarea unui directorat al semnatarilor în problemele europene. În cele din urmă, pactul a eşuat.
1936 - A apărut revista "Cuget Clar", ultima tentativă a lui Nicolae Iorga de a reînvia sămănătorismul.
1943 - S-a născut tenorul Dorin Teodorescu, prim solist al Teatrului de Operetă. (m. 26 martie 1999).
1946 - A murit doctorul Dumitru Bagdasar, fondatorul şcolii de neurochirurgie din România.(n. 17 decembrie 1893)
1947 - A început construirea Bisericii Curţii Domneşti de la Piatra Neamţ, terminată la data de 11 noiembrie 1498.
1964 - S-a înfiinţat studioul "Animafilm".
1992 - Papa Ioan Paul al II-lea este spitalizat, urmând a fi operat pentru o tumoră de colon.
1994 - Preşedintele Ion Iliescu a promulgat Legea investitorilor străini.
1994 - Gyula Horn devine premier al Ungariei.
1996 - Prinţul Charles al Marii Britanii şi Prinţesa Diana semnează actele de divorţ.
1997 - A fost asasinat, la Miami (Statele Unite ale Americii), creatorul italian de modă Gianni Versace (n. 2 decembrie 1946).
1999 - Generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, în procesul revoluţiei de la Timişoara, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) hotărând ca ei să plătească, împreună cu MApN, 33,264 miliarde de lei persoanelor rănite şi rudelor celor ucişi în decembrie 1989.
2000 - Preşedintele Consiliului Naţional al PNL, Nicolae Manolescu, şi-a prezentat demisia din această funcţie şi din partid. În şedinţa Consiliului, Manolescu a spus că preferă să fie "sinucigaş politic", decât "supravieţuitor politic de profesie".
2001 - Fostul rege bulgar, Simeon al II-lea, a primit, de la preşedintele Petar Stoianov, mandatul de a forma un guvern.
2004 - Dorel Racolţa - preşedintele Federaţiei Sindicale "U Metal" şi unul din fondatorii confederaţiei "Cartel Alfa" - a murit în urma unui accident vascular cerebral. S-a implicat în crearea Federaţiei Sindicale a Metalurgiştilor "Unirea", devenită ulterior "U Metal", organizaţie pe care o conducea din anul 1992. Totodată, Racolţa a fost unul dintre fondatorii confederaţiei "Cartel Alfa".
2006 - Consiliul de Securitate al ONU a aprobat în unanimitate impunerea de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, după testele cu rachete efectuate de Phenian.
2008 - Dublul campion olimpic la caiac-canoe, ungurul Gyorgy Kolonics, a murit în timpul antrenamentelor pe care le efectua în vederea participării la Jocurilor Olimpice, din cauza unei crize cardiace.
PROGRAM FILME CINEMA PALACE
13-19 IULIE
Ant-Man and the Wasp 3D AG
Vineri-Joi: orele 11.20; 13.35; 15.50; 18.05; 20.20; 22:35;
Budapest Noir 2D PREMIERĂ N 15
Vineri-Joi: ora 17.00;
Charming DUB 3D AG
Vineri-Joi: ora 10.30;
Deadpool 2 2D N 15
Vineri-Marți: ora 13.15;
Duck Duck Goose DUB 3D AG
Vineri-Marți: ora 10.20;
Miercuri-Joi: ora 10.30;
Hereditary 2D IM 18
Vineri-Joi: ora 22.50;
Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation DUB 3D PREMIERĂ AG
Vineri-Joi: ora 10.45; 12.35; 14.30; 16.25; 18.20;
Jurassic World: Fallen Kingdom 3D AP 12
Vineri-Marți: orele 12.00; 16.40; 21.20;
Miercuri-Joi: orele 12.10; 16.50; 21.20;
Loving Pablo 2D N 15
Miercuri-Joi: ora 13.10;
Vineri-Marți: ora 19.00;
Mamma Mia! Here We Go Again 2D AVANPREMIERĂ AP 12
Miercuri-Joi: ora 18.45;
Ocean s 8 2D AP 12
Vineri-Joi: ora 15.25;
Vineri-Marți: orele 11.00; 18.45; 20.50;
Miercuri-Joi: orele 11.00; 20.50;
Miercuri-Joi: ora 19.10;
Show Dogs DUB 2D AG
Vineri-Joi: ora 11.30;
Sicario: Day of the Soldado 2D N 15
Vineri-Joi: orele 19.30; 21.50;
Vineri-Marți: ora 14.20;
Miercuri-Joi: ora 14.30;
Skyscraper 3D PREMIERĂ AP 12
Vineri-Joi: orele 12.05; 14.00; 16.00; 18.00;
Vineri-Joi: orele 20.15; 22.15;
Tag 2D N 15
Vineri-Joi: orele 20.00; 22.00;
Vineri-Joi: ora 17.30;
Vineri-Joi: orele 13.05; 15.00;
Comentarii
Nu există nici un comentariu.