Calendarul greco-catolic: Sf. diac. ap. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena.

Calendarul ortodox: Sf. Apostoli și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

REMEMBER 28 IULIE

1468 - A fost încheiat Tratatul moldo-polon, care a confirmat vechile raporturi politice dintre Moldova şi Polonia. Cazimir al IV-lea, regele Poloniei, se obliga să nu ocrotească în ţara sa nici un pretendent la scaunul Moldovei.

1854 - S-a născut Victor Babeş, unul dintre fondatorii microbiologiei moderne (m. 1926).

1892 - S-a născut economistul Victor Bădulescu, membru al Academiei Române. (m. dec. 1953 / ian. 1954)

1912 - S-a născut simbolul rezistenţei anticomuniste, Elisabeta Rizea (m. 6 octombrie 2003)

1913 - S-a încheiat Tratatul de pace de la Bucureşti dintre România, Serbia, Grecia, Bulgaria şi Turcia. România obţine Cadrilaterul (judeţele Durostor şi Caliacra din Bulgaria). (28 iulie-10 august)

1914 - Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul primului război mondial (1914-1918).

1928 - Guvernul a fost autorizat să contracteze un împrumut în străinătate pentru operaţiile de stabilizare monetară.

1948 - A fost creată Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE) cu scopul coordonării Planului Marshall în ţările europene.

1994 - Sindicatele din Federaţia Sindicatelor Miniere Rovinari au declanşat o grevă generală, în bazinul carbonifer Rovinari.

1999 - Alianţa Naţională Creştin Democrată a fost înregistrată oficial ca formaţiune politică.

2004 - A murit omul de stiinţă Francis Crick, laureat al Premiului Nobel în 1962 pentru descoperirea structurii dublu spiralate a ADN–ului (n. 8 iunie 1916)

2006 - Preşedintele Traian Băsescu a avut, la Pentagon, o întâlnire cu secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld.

2008 - Mijlocaşul echipei Newcastle, Joey Barton, a fost eliberat după 74 de zile de detenţie din cele şase luni la care a fost condamnat pentru agresiune.

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

27 IULIE – 2 AUGUST

Adrift 2D  PREMIERĂ  AP12

Vineri-Sâmbătă: orele 16.40; 18.35; 20.30; 22.25;

Duminică: orele 20.25; 22.20;

Luni-Joi: orele 16.40; 18.35; 20.30; 22.25;

Vineri-Sâmbătă: orele 11.15; 13.05;

Duminică: orele 11.25; 13.15; 17.10; 19.10;

Luni-Joi: orele 11.15; 13.05;

Andre Rieu: Amore - My Tribute to Love 2D  Evenimente speciale   AG

Duminică: ora 16.00;

Ant-Man and the Wasp 3D  AG

Vineri:orele 11.05; 19.30; 21.45;

Sâmbătă: orele 11.10; 21.45;

Duminică: orele 11.10; 22.00;

Luni-Joi: orele 11.10; 21.45; 

Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation DUB 3D  AG

Vineri: ora 10.45;

Sâmbătă: ora 10.40;

Duminică: 10:40; 12:30; 14:30; 16:35; 18:30

Luni-Joi: ora 10.40;

Vineri: orele 12.00; 16.10; 18.05;

Sâmbătă: orele 11.55; 16.05; 18.00;

Luni-Joi: orele 11.55; 16.05; 18.00;

Vineri-Sâmbătă: ora 14.00;

Luni-Joi: ora 14.00;

 Incredibles 2 DUB 3D  PREMIERĂ  AG

Vineri: ora 13.50;

Sâmbătă: ora 13.45;

Duminică: orele 10.55; 13.20; 15.45; 18.10;

Luni-Joi: ora 13.45;

Vineri-Sâmbătă: orele 11.35; 15.55; 18.20;

Luni-Joi: orele 11.35; 15.55; 18.20;

 Jurassic World: Fallen Kingdom 3D AP12

Vineri: ora 15.15;

Sâmbătă-Joi: ora 15.20;

 Mamma Mia! Here We Go Again 2D  AG

Vineri-Sâmbătă: ora 14.30;

Luni-Joi: ora 14.30;

Duminică: ora 13.45;

Vineri: orele 19.05; 21.15;

Sâmbătă: ora 19.35;

Luni-Joi: ora 19.35;

 Mission: Impossible. Fallout 3D  AVANPREMIERĂ N15

Sâmbătă: orele 19.55; 22.35;

Luni-Joi: orele 19.55; 22.35;

Duminică: orele 19.00; 21.45;

 Ocean s 8 2D   AP 12

Vineri-Sâmbătă: ora 15.00;

Duminică: ora 15.05;

Luni-Joi: ora 15.00;

Vineri: ora 11.10;

Sâmbătă-Joi: ora 11.00;

 Skyscraper 3D  AP 12

Duminică: orele 20.40; 22.35;

Vineri-Sâmbătă: orele 20.45; 22.40;

Luni-Joi: orele 20.45; 22.40;

Vineri: orele 13.20; 17.35;

Sâmbătă-Joi: orele 13:25; 17.40;

 Tag 2D  N15

Vineri: ora 12.35;

Sâmbătă: ora 12.30;

Luni-Joi: ora 12.30;

Duminică: ora 11.50;

Vineri-Sâmbătă: ora 17.05;

Luni-Joi: ora 17.05;

Vineri-Sâmbătă: orele 20.15; 22.10;

Duminică: orele 20.10; 22.10;

Luni-Joi: orele 20.15; 22.10;

 The Equalizer 2 2D  N15

Vineri: orele 20.00; 22.20;

Sâmbătă: orele 19.05; 21.20;

Duminică: ora 21.10;

Luni-Joi: orele 19.05; 21.20;

Vineri – Sâmbătă: orele 13.15; 15.35; 17.55;

Duminică: orele 13.10; 15.30; 17.50;

Luni-Joi: orele 13.15; 15.35; 17.55;

Duminică; ora 19.40;