Sudrigiu - Împădurirea terenurilor degradate
În perioada 15 martie - 15 aprilie, la iniţiativa Direcţiei Silvice Bihor, s-a desfăşurat acţiunea "Luna plantării arborilor", având ca scop mărirea suprafeţei fondului forestier naţional.
Pe lângă programul de împădurire şi regenerare a pădurilor pe o suprafaţă de 22 ha, din această primăvară, la Ocolul Silvic Sudrigiu (şef de Ocol ing. Dorin Miclo) se execută plantarea cu personal silvic a două hectare de teren din afara fondului forestier. Acest teren este situat în zona "La Grajduri" şi provine din păşunea Primăriei Vaşcău. Această acţiune a fost deosebit de amplă: pe lângă personalul silvic, coordonat de şefii de districte Narcis Dume, Vasile Plisco şi Tudor Magda, au participant, în regim de voluntariat, mulţi localnici din împrejurimi, care pentru împădurirea celor două hectare au avut la dispoziţie 7.500 de puieţi forestieri, dintre care câte 3.000 bucăţi de molid şi de fag şi 1.500 bucăţi de paltin de munte. Ocolul Silvic Sudrigiu va efectua în continuare lucrări de întreţinere necesare - completări, descopleşiri etc. pentru această suprafaţă, până la realizarea stării de masiv.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.