in memoriam 20 decembrie 2024
DECESE
* Cu tristețe am aflat că s-a stins din viață un om deosebit, care a dăltuit în inimile semenilor multă iubire,
ing. HORIA LARIU.
Celui care a lăsat nu numai urma pașilor săi, ci și urma sufletului lui îi dorim din inimă drum lin în zborul său spre înălțimile cerești. Dumnezeu să-i așeze sufletul pe aripi de îngeri în lumină și pace! Celor dragi rămași le dorim tărie pentru a depăși durerea despărțirii. Sincere condoleanțe. Fam. dr. Casian.
*S-a stins din viață un mare om, distins dascăl,
prof. LIVIU CÂMPEAN.
Inteligent, educat, instruit, a știut să-și onoreze cu prisosință familia, locul de muncă, colegii și societatea în general. A absolvit liceul în localitatea Baia de Arieș (Alba), Universitatea Babes-Bolyai. A instruit și educat generații de elevi la nivel academic. Învățământul românesc a fost onorat de un asemenea profesor. Sincere condoleanțe. Prof. Micovschi Silvia, dr. Todor Liana.
* Vestea trecerii în nefiinţă a distinsei doamne profesoare
LIVIA GALU,
ne-a îndurerat profund. Fie ca amintirea ei să rămână vie în sufletele celor care au cunoscut-o, precum şi a generaţiilor de elevi pe care s-a străduit cu dragoste şi devotament să-i introducă în lumea mirifică a fizicii. Sincere condoleanţe familiei greu încercate şi multă mângâiere. Dragă
LIVIA,
să-ţi fie drumul presărat cu flori spre Împărăţia Tatălui Ceresc. Cu mult regret, familia Aurel Nandra.
* Suntem alături de colega noastră Mariș Liliana, la marea durere pricinuită de trecerea în veșnicie a soțului său. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Colegii de serviciu de la A.J.F.P. Bihor-S.C.E.S.P.J. (5794)
* Anunțăm cu regret trecerea la cele veșnice a celui care a fost soț, tată, socru, bunic
dr. NICOLAE TINCĂU,
în vârstă de 85 de ani. S-a stins brusc cu multă modestie și decență și cu credință dusă până în ultima clipă. Dragostea și bucuria cu care ne-a înconjurat ne v-a aduce mereu aminte de el, atât nouă familiei cât și pacienților săi. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l așeze în loc luminos binemeritat pentru credința sa profundă. Înmormântarea are loc azi, 20 decembrie, ora 15.00, de la Capela Orășenească. Soția Angela și fiul Flaviu cu familia. (5799)
* După ce trăiești, timp de 45 de ani, în relații de cea mai aleasă convivialitate, cu un nobil vecin, pierderea lui e irecuperabilă. Profesorul de limba și literatura română,
LIVIU CÂMPEANU,
a trecut pragul veșniciei, lăsând în juru-i o amprentă indelebilă. Făcea parte din elita orașului. De o modestie cum numai cei "aleși" știu s-o aibă, se retrăgea în lectură, căutând, potrivit preceptului lui Montaigne, *libertatea de intelectual, care își apără singurătatea ca semn al demnității, al elecțiunii*. Erau zile când, minute în șir, stăteam de vorbă: cu o voce gravă și deopotrivă blândă, mă îndruma, în specialitate; mă proteguia, în plan social, de intruziunile periferiei. Pentru toate acestea, odihnă blândă și veșnică recunoștință! Doina Beleanu.
COMEMORĂRI
* Timpul trece, lacrimile și amintirile rămân. În 25 decembrie 2024 se împlinesc 5 ani de când dragul nostru soț și tată
CRISTIAN GEORGESCU
s-a mutat de la noi. Multmilostivul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în Împărăția Sa. Parastasul va avea loc la capela Spitalului Municipal. Soția și copiii. (5786)
* Au trecut 3 ani, 25 decembrie 2021, de când soțul, tatăl și bunicul
col. VASILE DOBLE
a plecat la cele veșnice. Chipul lui drag rămâne veșnic în amintirea noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc la biserica din incinta Jarndarmeriei Oradea, în data de 21 decembrie 2024, ora 9.00. Soția Drăguța cu copiii, Cristian cu familia, Zenaida cu familia, nepoții lui dragi, Bogdan și Georgiana, cuscra Mărioara. (5795)
* Amintiri duioase și regrete păstrăm și acum la moartea tăticului nostru
IOAN DALE
Câmpani, 1926-1969, 26 decembrie. Odihnă veșnică! Aurelia și Vasile cu familiile lor.
* De Sf. Sărbători retrăim clipe de aducere aminte de la moartea mamei și soacrei
VERONICA BÎTEA
Câmpani, 1917-1990, 27 decembrie. Odihnă veșnică! Aurel, Aurelia, Ileana, Vetuța cu familiile lor.