DECESE

 

* „În cer nu mai există nici o boală, nici o mizerie, nici un necaz. Acolo nu se schimbă zi cu noapte, ger cu arşiţă, acolo există zi continuă şi senină, o primăvară eternă şi plină de bucurii." 

MARIA ILEA,

IULIANA NISTOR,

ERZSEBET PATAKI.

 Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, „La Capătul Drumului".

 

* Suntem alături de Mariana, Raul şi Mara, acum când se despart de scumpa lor mamă şi bunică,

MARIA ILEA.

Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Prietena Ani Gui cu familia. (115)

 

* Trecerea timpului nu ne va şterge din suflete tristeţea şi durerea cauzată de pierderea iubitului nostru soţ, tată şi bunic

VALERIU TRAIAN ILIE BOSNEAC,

un suflet minunat, plin de dragoste, care a plecat dintre noi, pentru a fi mai aproape de Tatăl ceresc. Mulţumim tuturor celor care i-au fost alături în perioada suferinţei dar şi medicului de familie dr. Ovidiu Juhas, colectivului Secţiei de Hematologie al Spitalului Clinic Municipal, în special dr. Ioana Petriş, dr. Cristian Burcă, as. şef Nicoleta Serenciuc, Fundaţiei Hospice Emanuel, mai ales dr. Beniamin Paul, as. Mărioara şi as. Ana-Maria. Mulţumim celor care au încercat să ne aline suferinţa în aceste clipe grele. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Familia îndoliată. (120)

 

* Vestea că iubita voastră soţie, soră, cumnată şi mătuşă,

LUCREŢIA,

a plecat la cele veşnice, ne-a îndurerat sufletele. Suntem alături de voi, Florica, Aurel, Mariţa şi de familia voastră, în acest ceas de mare durere sufletească. Întreaga noastră compasiune pentru soţul îndurerat. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Hanga şi Hadadea. (117)

 

* Suntem alături de voi, Florica şi Aurel Tudor, în aceste momente grele când vă despărţiţi de draga voastră soră şi cumnată,

LUCREŢIA.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Familia Felicia şi Aurel Căprariu. (116)

 

* Împărtăşesc durerea sufletească a prietenilor mei, Florica şi Aurel Tudor, precum şi a întregii familii îndurerate, acum când se despart de draga lor soră şi cumnată

LUCREŢIA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Dr. Luciana Florea. (118)

 

* Cu durere în suflete şi lacrimi în ochi ne despărţim pentru totdeauna, după o lungă şi grea suferinţă de dragul nostru soţ şi tată

NICOLAIE SĂRĂCUŢ,

în vârstă de 63 de ani. Nu vom uita niciodată sufletul tău bun şi generos cu care ne-ai înconjurat. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor bine plăcuţi Lui. Slujba de înmormântare are azi, 9 noiembrie 2011, ora 13.00 din Capela Haşaş. Veşnic îndureraţi, soţia Eleonora şi fiica Maria cu soţul Adrian Floruţău.

 

* Cu adâncă durere în suflete şi lacrimi pe obraz, ne despărţim mult prea devreme de bunul nostru tată, socru şi bunic,

NICOLAIE SĂRĂCUŢ,

la vârsta de 63 ani. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 9 noiembrie 2011, ora 13.00 din Capela Haşaş. Cei care te vor plânge veşnic: fiica Nicoleta, ginerele Vasile şi nepotul Alex. (2462)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim pentru totdeauna de cuscrul nostru drag,

NICOLAIE SĂRĂCUŢ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei să-i dea putere să poată trece peste această grea încercare. Familia Duma Mihai şi Viorica. (2461)

 

* Suntem alături de verişorii şi finii noştri Miuţa şi Adrian Floruţău, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a tatălui şi socrului drag, unchiul nostru,

NICOLAIE SĂRĂCUŢ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familia Rita şi Corneliu Maier. (2468)

 

* Triste şi pline de durere sunt aceste zile pentru familia verişoarei noastre Eleonora Sărăcuţ, acum când îl conduc pe ultimul drum pe soţul şi tatăl lor, într-o altă lume mai liniştită şi fără durere. Suntem cu gândul alături de ei şi le transmitem cuvinte de mângâiere şi alinare. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Simoc Cornel cu copiii. (2487)

 

* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la cumnatul nostru

NICOLAIE SĂRĂCUŢ.

Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Lazăr Gheorghe. (2488)

 

* Împărtăşim durerea colegei noastre Mia Floruţău şi îi aducem un gând de mângâiere, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui ei. Condoleanţe întregii familii. Colectivul de la OPTICA FOCUS. (2481)

 

* Cu multă tristeţe în inimi, anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpei noastre surori, cumnate şi mătuşi,

LUCREŢIA MARIAN,

din Arad, născută în Ianoşda. Chipul ei blând şi sufletul bun, vor rămâne în inimile noastre. Sora Mariţa, cumnatul Ioan şi nepotul Gabriel cu familia. (2466)

 

* Cu durere în suflete, ne despărţim de sora, cumnata şi mătuşa noastră dragă,

LUCREŢIA MARIAN,

din Arad, născută Herdean, a Culai Nonului din Ianoşda. Înmormântarea are loc azi, 9 noiembrie 2011, în Arad. Dumnezeu să o aibă în Paza Sa. Sora Florica cu soţul Aurel, nepoţii Cristian şi Ioana cu familiile. (2467)

 

* Un gând de alinare, mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe, transmitem colegei Daniela Lalescu, acum când se desparte pentru totdeauna de buna sa mamă,

VIORICA LALESCU.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Familia Ghiţ Mircea. (2469)

 

* Suntem alături de colegul nostru Bebe Lalescu, în aceste momente grele, când se desparte pentru totdeauna de mama sa dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la Proiect Bihor. (2521)

 

* Un ultim şi pios omagiu în memoria celui care ne-a fost prieten drag,

ing. GHEORGHE ROMI LAZĂR.

Familia Bara George. (2475)

 

* Trista veste a încetării din viaţă a bunului meu prieten

ing. ROMI LAZĂR

m-a îndurerat profund. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Oala Traian. (2486)

 

* Suntem alături de familia Tarsi, la trecerea în nefiinţă a dragului lor,

LACI TARSI.

Sincere condoleanţe. Vecinii din blocul B 12. (2479)

 

* Suntem alături de familia Zak, la pierderea mamei dragi. Sincere condoleanţe. Vecinii asociaţiei „Cuibul de barză". (2480)

 

* Te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme de lângă noi. Tristă şi dureroasă este pentru noi ziua de 7 noiembrie 2011, când ai plecat de lângă noi, pentru totdeauna, draga noastră mamă, soacră şi bunică,

MARIA ILEA,

în vârstă de 56 de ani. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul printre aleşii Săi. Înmormântarea va avea loc, joi, 10 noiembrie 2011, ora 14.00, din Capela Haşaş. Fiica Mariana, ginerele Raul şi nepoata Mara. (2512)

 

* Sunt alături de nepoţii mei Raul şi Mariana, acum când se despart de draga lor mamă şi soacră,

MARIA ILEA.

Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată. Pavel Ghiman.

 

* Suntem alături de prietenii noştri Mariana şi Raul, la despărţirea grea de buna lor mamă, soacră şi bunică,

MARIANA ILEA.

Fie-i ţărâna uşoară. Familia Tirla-Lupaş Nicolae. (2513)

 

* Transmitem sincere condoleanţe familiei Ghiman, la trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei şi cuscrei lor,

MARIANA ILEA.

Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Balint Costel. (2514)

 

*A plecat în lumea veşniciei, mai aproape de Dumnezeu, un suflet ales, bun, blând şi cu o nesfârşită dragoste, cea care a fost sora şi cumnata noastră,

MARIA ILEA.

Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să aline durerea sufletească a dragilor noştri Mariana, Mara şi Raul Ghiman, iar pe ea s-o odihnească în pace. Fratele Simuţ Dumitru (Mircea) cu soţia Viorica. (2498)

 

* O durere nemărginită ni s-a aşternut în suflete, la despărţirea de mult iubita mătuşă,

MARIA ILEA,

o fiinţă minunată, plină de credinţă şi dragoste. S-a stins puţin câte puţin lăsând în urmă-i lacrimi şi amărăciune. Acum, la ceas de grea încercare ne luăm rămas bun şi ne rugăm pentru odihna sa veşnică. Nepotul Radu Simuţ cu prietena Roxana. (2500)

 

* Suntem alături de familia Simuţ Dumitru, la durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a surorii şi cumnatei dragi,

MARIA ILEA.

Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace. Fam. Vaşca Victor. (2499)

 

* Suntem alături de prietenii noştri Mariana, Raul şi Mara, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a dragei lor mame, soacre şi bunici,

MARIA ILEA.

Sincere condoleanţe. Fam. Merce. (2489)

 

* Suntem alături de Mariana, Raul şi Mara, în aceste momente de tristeţe când se despart de draga lor mamă, soacră şi bunică,

MARIA ILEA.

Sincere condoleanţe. Familiile Ardeleanu şi Simoc. (2485)

 

* Iubita noastră mătuşă,

MARIA,

 ne rugăm ca sufletul tău să fie aşezat de Dumnezeu în Raiul Fericirii veşnice, alături de soţul tău iubit,

TRAIAN,

plecat şi el mult prea devreme dintre noi. Vei rămâne veşnic, mătuşa noastră bună, înţeleptă şi iubitoare. Nepoţii Dragoş, Ioana şi Cristi Buzlea. (2524)

 

* Suntem alături de prietenii noştri, Catiţa şi Viorel Tonca, la marea durere pricinuită de moartea mamei şi soacrei dragi,

FLOARE COSTIN.

Sincere condoleanţe şi Dumnezeu să o odihnească în pace. Familia Teodor şi Livia Cionca. (2493)

 

* Suntem alături de prietenele noastre Simona şi Mirela, acum când se despart de draga lor bunică,

FLOARE COSTIN.

Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace. Adelina şi Celita, împreună cu familiile. (2494)

 

* Sunt alături de naşii mei, Catiţa şi Viorel Tonca, acum când se despart de cea care le-a fost mamă şi soacră minunată,

FLOARE COSTIN.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Maria Tonca. (2525)

 

* Cu sufletele sfâşiate de durere şi ochii plini de lacrimi, ne despărţim de iubita noastră soţie şi mamă,

FLOARE TRIPA.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun în Împărăţia Sa. Înmormântarea are loc, azi, 9 noiembrie 2011, ora 13.00, în comuna Cefa. Veşnic îndureraţi: soţul Alexandru şi fiica Ica. (2503)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim pentru totdeauna de scumpa noastră soră, cumnată şi mătuşă,

FLOARE TRIPA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fratele Gheorghe, cumnata Lucia şi nepoatele Lorena şi Paula cu familiile lor. (2504)

 

* Împărtăşim marea durere a domnului Balog Gheorghe şi a familiei acestuia, la decesul surorii dragi, cea care a fost,

FLOARE TRIPA,

din Cefa. Sincere condoleanţe, din partea familiei Căpuş Viorel, din Oradea. (2505)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru domnul Balog Gheorghe şi familia acestuia, în momentul despărţirii de sora lui dragă, cea care a fost,

FLOARE TRIPA,

din Cefa. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Meşter Ioan, din Oradea. (2506)

 

* Suntem alături de domnul Balog Gheorghe şi familia acestuia, la marea durere şi încercare, cauzată de moartea surorii dragi, cea care a fost,

FLOARE TRIPA,

 din Cefa. Dumnezeu s-o odihnească. Sincere condoleanţe, din partea familiei Botea Gheorghe, din Oradea. (2507)

 

* Sincere condoleanţe familiei, la moartea soţiei şi mamei dragi,

FLORICA TRIPA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia prof. Traian şi Rodica Cicortaş. (2522)

 

* Le suntem alături şi transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune colegului nostru Horgea Dorel şi familiei sale, în aceste momente de grea încercare, când se despart pentru totdeauna de cel care le-a fost un bun soţ, tată, socru şi bunic,

IOAN HORGEA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace de-a dreapta Sa. Colectivul Primăriei Pocola.

 

COMEMORĂRI

* La împlinirea unui an de la despărţirea de tatăl, socrul şi bunicul nostru,

IOSIF GUI,

ne gândim cu drag şi dor la clipele petrecute împreună.O rugăciune şi un pios omagiu de cinstire şi tristă aducere aminte. Olimpia, Florin, Anca şi Radu. (2473)

 

* Se împlinesc 5 ani de dor, jale, întristate şi lacrimi amare, de când ai plecat de lângă noi, draga şi iubita noastră,

GIZELA VARGA.

Pentru bunătatea, dragostea şi înţelepciunea cu care ne-ai înconjurat îţi datorăm neuitarea veşnică, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să te aibă în paza Sa. Dormi în pace, suflet blând. Celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte, sincere mulţumiri. Îndureraţi şi nemângâiaţi, soţul Viorel, fiicele Camelia şi Laura cu familiile. (2470)

 

* Ne amintim cu drag şi dor de dragii noştri,

IOAN COSMA,

decedat în 1974,

pădurar IONEL COSMA

decedat în 1986,

VETURIA COSMA,

decedată în 2003. Recunoştinţă celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Odihnească-se în pace. Familia. (2491)

 

* Toamna când le cad frunzele, copacii rămân goi şi trişti. Aşa sunt şi sufletele noastre, de când în urmă cu 6 săptămâni s-a rupt prima ramură din arborele familiei noastre. A plecat pe drumul fără întoarcere, fratele nostru drag,

DOREL HOSU,

din Cluj Napoca, născut în Lujerdiu, jud Cluj. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l aşeze de-a Dreapta Sa şi să-i dea odihnă veşnică. Te vor plânge mereu, cei care te-au iubit cât ai trăit: fratele Ion, surorile Nastasia, Ana, Maria, Livia şi Viorica cu familiile. (2511)