Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor şi cenaclul literar al Baroului de Avocaţi Bihor, care îi poartă numele, condus de scriitorul Paşcu Balaci, au comemorat joi, 3 mai, personalitatea lui Barbu Ştefănescu Delavrancea.

În data de 29 aprilie s-au împlinit 100 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului, avocatului şi omului politic Barbu Ştefănescu Delavrancea, iar în 11 aprilie s-au împlinit 160 de ani de la naşterea sa. În acest context, cenaclul literar care-i poartă numele şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor au organizat un eveniment omagial care a inclus alocuţiuni şi depuneri de coroane la bustul de lângă Şcoala Gimnazială Oltea Doamna. La eveniment au participat şi elevi ai Colegiului Naţional „Iosif Vulcan”.

„În anul Centenarului Marii Uniri este o datorie de onoare să marcăm şi veacul scurs, la  29 aprilie 2018, de la dispariţia celui care a fost scriitorul, avocatul, omul politic şi primarul Bucureştilor, Barbu Ştefănescu Delavrancea”, a spus Lucian Silaghi, managerul Direcţiei pentru Cultură Bihor, în deschiderea evenimentului. Acesta a precizat că bustul turnat în bronz de sculptorul Cornel Medrea nu se află întâmplător în preajma Şcolii Oltea Doamna, ştiut fiind că instituţia şcolară poartă numele mamei lui Ştefan cel Mare, un personaj istoric evocat de Delavrancea în trilogia „Apus de soare” (1909), „Viforul” (1910) şi „Luceafărul” (1910).

„Personajul istoric Ştefan cel Mare se exprimă dincolo de mormânt şi dincolo de istorie, pentru a confirma comuniunea generaţiilor în spiritul eternului ideal românesc. Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţi… Că Moldova nu a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor noştri şi a urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul vecilor sunt, de fapt, cuvintele marelui orator Delavrancea”, a explicat Lucian Silaghi. „Imaginea lui Ştefan cel Mare, imprimată în conştiinţa publică, datorează acestei piese de teatru infinit mai mult decât oricărui document de epocă, iar autorul dovedeşte vocaţia perceperii evenimentelor politice şi culturale în cele mai profunde sensuri ale acestora. Rămâne până în prezent unul dintre cei mai mari oratori români, iar pe lângă preţioasa-i operă, nu foarte vastă, dar remarcabilă prin frumuseţea şi stilul ei, a fost un patriot care a militat pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat”, a mai arătat Silaghi.

La finele evenimentului, adolescenţii prezenţi au depus, simbolic, câte o garoafă.