Teatrul Arcadia" a pierdut de curând pe cel care a fost unul dintre cei mai valoroşi regizori şi actori ai săi, Petru Diaconu, cel care a îmbogăţit repertoriul teatrului nostru, luminând prin creaţiile sale copilăria atâtor generaţii. Petru Diaconu, fost angajat la Teatrul "Princhindel" din Alba Iulia, între anii 1952-1966, şi director, între 1955-1960, unde regizează numeroase piese de succes, printre care: Povestea porcului (pentru care a primit Diploma de Onoare, în 1964) - piesa a fost difuzată de Televiziunea Română în 1969; Peştişorul de aur, Iepurele îngâmfat, O vizită de pomină, Aventurile lui Muck, Alba ca Zăpada, Prima Lecţie, Ursuleţii veseli (pentru care a primit Menţiune, în 1958), Dănilă Prepeleac, Aladin şi lampa fermecată, Harap Alb, Băieţelul din Ţara Gheţurilor, Marele vrăjitor, Punguţa cu doi bani; Cine va păzi clopoţeii, Pietrek cel albastru. Între 1966-1989, a lucrat la Teatrul de Păpuşi Oradea, în primii ani, ca regizor, apoi, ca actor mânuitor păpuşi. Dintre montările sale la Oradea se remarcă: Sarea-n bucate, 1966; Ariciul albastru, 1967; Pui de om, 1967; Baronul M?nchausen, 1968, Haiducii, 1968; O fetiţă caută un cântec, 1968; Regia, scenografia, scenariul la Aventurile lui Boc de mac, 1987. La începutul anilor `80, s-a distins printr-o muncă de pionierat, petrecând un an în Sudan, unde "introduce" arta păpuşăriei şi ajută la dezvoltarea artistică a teatrului de păpuşi în această ţară. Ca paletă interpretativă, Petru Diaconu s-a remarcat prin arta de a crea personaje originale ce emană căldură sufletească şi au un caracter expresiv, cum ar fi: Papură Împărat, în Sânzâiana şi Pepelea, 1971; Leul, în Cine va păzi clopoţeii, 1972; Povestitorul, în Poveste din Carpaţi, 1972; Vizirul, în Califul barză, 1972; Balenă, în Şase mici pinguini, 1973; Român, în Cele trei domniţe, 1978; Soarele, Craiul în Crăiasa lacurilor, 1979; Arvinte, în Arvinte şi Pepelea, 1981, Împărat Roşu, Setilă, în Harap Alb, 1984; Tata Ursu - grijuliu şi iubitor, dar în acelaşi timp un părinte drastic - în spectacolul Ursuleţul Rimcimcim, ori Greierele - impertinent şi răutăcios, din acelaşi spectacol; Boierul - naiv, blajin, dar lacom şi fricos, din Punguţa cu doi bani; nobilul englez Lord Hastings (jucat pe viu) - un tată ocrotitor şi generos, în Fetiţa cu chibrituri, Ursul cam morocănos, dar şi un iepuraş vesel şi jucăuş din Trei iezi cântăreţi. Profesorul, Tatăl, în Când râde un copil, 1984, Ursu, în Cadou pentru pitic, 1985. Ne despărţim acum de cel care ne-a fost coleg şi prieten, fie ca îngerii să-i ghideze paşii pe cărările vieţii veşnice.