Vineri, 26 ianuarie, în Urban Place, a avut loc premiera spectacolului „Groparul”, o monodramă surprinzătoare scrisă de Mihaela Mihai şi pusă în scenă de actorul Sebastian Lupu. O producţie artistică Artemotion care iese oarecum din tiparul cu care a fost obişnuit publicul trupei, fiind mai degrabă un spectacol potrivit pentru o sală studio decât pentru un pub.

 

Poate pentru că publicul de pub are o anumită lejeritate de a privi, cumva distanţat, un show care să se asorteze cu bulele din paharul de vin. Este un partener, paradoxal, mai pretenţios decât cel care merge în mod obişnuit la teatru, nu prin "elitism", care lipseşte cu desăvârşire, ci printr-un soi de comoditate a celui care ştie că va primi meniul artistic al relaxării depline. Or „Groparul” este un spectacol profund, răscolitor şi acid, ascuns sub pelerina superfluu a mult râvnitului comic. Astfel, textul Mihaelei Mihai, tonic şi fluid, este condimentat cu toate ingredientele necesare unei comedii de bună calitate. Avem comic de limbaj, comic de situaţie, comic de caracter, ba chiar şi bancuri inteligent inserate, într-un savuros dialog imaginar pe care personajul principal, Alecu Anton, îl poartă cu „vecinii” din morminte. În spatele acestui pariu pe zâmbet, se află însă o poveste, o hiperbolă a angoasei, a durerii şi a neîmplinirii pe care omul, orice om, o poartă, măcar în parte, pe umerii săi. Alecu Anton este un copil ratat, un adolescent ratat, un om ratat, un inginer ratat. El îşi dezvăluie faţete ale durerii într-o introspecţie care are loc în cimitir, pe înserate, la limita dintre viaţa care-şi urmează cinic cursul, în ritmurile trepidante ale lăutarilor de nuntă şi moartea care pare, prin misterul ei nedesluşit, singurul trofeu la care putem accede. Victimă a părinţilor, care l-au crescut în bătăi, a copiilor care şi-au bătut joc de el, a soţiei, care nu i-a intuit trauma secretă, înşelat, respins, singur printre oameni, Alecu îşi regăseşte pacea interioară abia atunci când ajunge să fie rejectat din orice normă socială. Parcursul psihologic impresionant al personajului este însă completat din scriitură de o impecabilă radiografie a societăţii, de la societatea comunistă din amintirile copilăriei la superficialul azi, când „abia ne mai cunoaştem între noi” şi „nimeni nu mai are nevoie de nimeni”. O societate în care oamenii fac bani „curăţând aure” şi „limpezind câmpuri energetice”, în timp ce alcoolul, infidelitatea, bârfa şi prejudecăţile rezistă intacte la asaltul paranormalului.

Însuşindu-şi acest text, Sebastian Lupu a imaginat un spectacol care, cu mici reglaje regizorale, îşi merită locul într-o sală studio. Prima monodramă din cariera actorului a venit, fără îndoială, la momentul potrivit. O interpretare remarcabilă prin firescul ei, un foarte bun psiholog, o siguranţă scenică dublată de naturaleţea de a fi în lumina reflectorului. Deşi pus în faţa unui public care anticipa râsul, sub toate formele lui, Sebastian Lupu a avut abilitatea de a-şi purta auditorul printr-un carusel emoţional fascinant prin nuanţele lui subtile. Fără derapaje, fără îngroşală, fără a cădea în capcana trăirismului, fără replici declamative, fără caraghioslâcuri inutile-capcane periculoase pentru artistul singur în scenă. De la zâmbet la lacrimă, de la furie la pace, de la nostalgie amară la resemnare şi, mai apoi, la înţelepciunea împăcării cu sine, cu lumea, cu viaţa, actorul şi-a purtat impecabil personajul din iad spre mântuire, iar publicul şi l-a condus din nemişcare spre zbucium, unul interior, profund şi atât de necesar astăzi. Groparul este, astfel, unul dintre spectacolele-oglindă, în care ne reflectăm acele frânturi de imagini pe care numai întunericul le poate releva. Un nou spectacol care demonstrează că sectorul independent artistic are un mesaj important de transmis. Un spectacol „născut” prin simbioza dintre un actor şi un dramaturg în devenire. Fără scenograf, fără light designer, fără regizor - altul decât Sebastian Lupu. Şi oricât de talentat, plurivalent şi implicat ar fi un om, el nu poate excela când este nevoit să se autoevalueze din trei perspective artistice diferite. A excelat actorul şi sper ca mesajul lui, cu adânci reverberaţii în sufletul spectatorilor, sunt convinsă, să ajungă sus, mai sus, tot mai sus, până acolo unde se întoarce ceasul finanţărilor şi spre sectorul indepedent.

Până atunci, însă, vă puteţi bucura de un altfel de spectacol duminică, 11 februarie, de la ora 19.00, şi sâmbătă, 17 februarie, de la ora 18.00, în Urban Place. Bilete şi rezevări la telefon: 0745.057.448