Cărţile de război ale lui Sven Hassel reprezintă un capitol distinct al literaturii celei de-a doua conflagraţii mondiale. Vreme de două decenii, cel puţin în spaţiul ocupat de Uniunea Sovietică, aceasta fost reprezentată aproape exclusiv de literatura sovietică eroicizată, ai cărei protagonişti luptau împotriva ?fiarelor fasciste?, cu eficienţă întotdeauna şi răscumpărând păcatele primelor luni de pierderi şi retrageri cu hecatombe în rândul germanilor. Ulterior, locul Tinerei Gărzi şi al Poveştii unui om adevărat a fost luat de o literatură conştientă, şi de realitatea războiului, şi de vinovăţia internă. Dintre aceste cărţi sobre şi dureroase, multe dintre ele nu au fost traduse în limba română, deşi meritau cu prisosinţă, pentru valoarea lor de documente umane şi de mentalitate, ca şi de elaborări literare autentice. Încetul cu încetul politicul s-a retras din faţa esteticului, iar propaganda a făcut loc omenescului şi adevăratului. Au venit apoi traducerile din literaturile ţărilor participante la coaliţia antihitleristă: engleză, franceză, americană. Dar dinspre partea cealaltă a barierei războiului, partea germană, locul rămânea liber sau reprezentat accidental. De aceea, cărţile lui Sven Hassel, combatant într-un detaşament disciplinar al armatei germane, au fost primite, în primul rând, pentru substanţa lor documentară. Cum au trăit şi au văzut războiul soldaţii de rând, subofiţerii şi ofiţerii inferiori germani? Pentru că despre Hitler, Goebbels, Hess ori Himmler cititorii cărţilor de istorie sau de istorie literaturizată ştiau suficient sau, măcar, auziseră de multe ori. Într-o colecţie cu titlu provocator, Câinii războiului, în care literaturile ţărilor beligerante intră de-a valma, Editura Bogdana a publicat (fără indicarea anului) o altă carte a seriei Hassel: General S. S. Este o carte despre ororile războiului, despre împresurarea şi capitularea Armatei a VI-a germane la Stalingrad, despre ucigaşii de oameni de-o parte şi de alta, despre trădare şi crime înscrise în ordinea de zi, despre lupta crâncenă pentru supravieţuire şi rare momente de omenesc. Se pot identifica trei straturi de organizare a textului: cel dintâi, restrâns ca spaţiu, este format din afirmaţii şi judecăţi contemporane despre Germania lui Hitler şi despre politica de exterminare produsă de ea; al doilea trimite cititorul la luptele pentru putere din interiorul Reichului sau spre acţiunile de la Comandamentul lui von Paulus, de la telegramele de felicitare trimise lui Hitler până la abandonarea soldaţilor în mâinile ruşilor, după ce el însuşi semnase sute de ordine de execuţii pentru ostaşii care încercaseră să-şi salveze vieţile (nu să fugă); al treilea, cel mai amplu şi cel mai important, cuprinde relatarea experienţei în situaţiile-limită ale încercuirii de la Stalingrad a unui grup format din Sven, Porta, Legionarul, Micuţul, Bătrânu, Gregor, ucigând, apărându-se, furând, minţind, pregătiţi oricând să ucidă, pentru că, altfel, ar fi fost ucişi ei înşişi. Iar asupra lor ameninţările nu vin numai de la tancurile ruseşti şi de la teribilii pifani siberieni, nu numai din partea NKVD pe mâna căruia nu vor să cadă, dar şi din absurdul instalat în propria armată. Întrucât ordinul F?hrerului a fost să nu existe retragere la Stalingrad, mulţi au fost executaţi de ai lor fiindcă nu au rămas locului să piară de foame, de mizerie, de boli sau striviţi de tancurile sovietice, care executau peste gropile lor individuale, în fiecare zi la aceeaşi oră, un spectacol de divertisment macabru strivindu-i de vii. Un general S. S. este executat pentru că a adunat soldaţi şi i-a trecut dincolo de zona încercuită, astfel salvându-i şi păstrând armatei germane altă carne de tun. Când ajungi la sfârşit, înţelegi mai bine de ce această carte, antinazistă şi antimilitaristă, autorul a dedicat-o fiului său şi generaţiei acestuia, ?cu speranţa că viaţa lor va sluji salvării oamenilor şi nu nimicirii lor, aşa cum au făcut-o generaţia mea şi eu însumi?.