Alexandru Dabija este un spirit încercat de nelinişti inflamate şi întrebări fulminante, uneori - privind rostul şi rolul teatrului -, "un profesionist dublat de o acută conştiinţă, o îmbinare destul de rară în societatea românească de azi" - după cum îl caracteriza, succint, un cronicar dramatic dâmboviţean. Nu ne îndoim că aşa este, locul său fiind unul de prim-plan între regizorii români de teatru, contemporani. A montat nenumărate spectacole - în ţară şi străinătate -, acceptând să pună în scenă, şi la Oradea, piesa "Praf în ochi" de E. Labiche; ba, chiar săptămâna trecută, începuse repetiţiile, urmând ca piesa aceasta să fie prezentată de trupa "Iosif Vulcan" în cadrul Festivalului de Teatru Scurt (27 septembrie - 5 octombrie). Numai că, iată, netam-nesam, dl Dabija a pus "cap-compas" spre Bucureşti, cică, din lipsă de spaţiu pentru... repetiţii, scena aflându-se în reabilitare-renovare. Un hârşit actor de provincie mi-a şuierat: "Păi, motiv e ăsta, dom`le, oare? Adică, după ce promiţi orădenilor rarisimă desfătare, te duci şi-i laşi cu ochii-n soare?!" A.SF. P.S. Al. Dabija va fi prezent, totuşi, la Festivalul Teatrului Scurt, dar cu piesa "Ultima bandă de magnetofon" de Beckett, a Teatrului "Act" din Bucureşti. Că de, de-acolo răsare soarele, nu-i aşa? Orădenii pot aştepta până-n miez de brumar, aşadar...