Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul pentru obținerea ajutoarelor disponibile în cadrul submăsurii 4.1 Investiții în exploatații agricole, submăsură care are alocate pentru această sesiune fonduri de 760 milioane de euro. De acești bani beneficiază atât fermierii din vegetal, cât și crescătorii de animale.

Potrivit legii, pot fi beneficiari ai submăsurii: fermieri, societăți, cooperative, institute de cercetare-dezvoltare, composesorate, grupuri și organizații de producători. Condiţiile minime de accesare sunt următoarele: investiţia trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minim 8.000 SO şi să se încadreze în cel puţin una din acţiunile eligibile prevăzute prin submăsură; solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției; viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnico-economice; investiția trebuie să respecte, la momentul depunerii, Planul Urbanistic Zonal; solicitantul va demonstra, la momentul depunerii proiectului, că a demarat procedura de evaluare de mediu iar dacă este necesară evaluarea impactului de mediu, procedura de evaluare va fi finalizată înainte de demararea investiției; în cazul proiectelor de procesare, peste 70% din produsele agricole primare care sunt supuse procesării, ca materie primă de bază, trebuie să provină din exploatația agricolă proprie și/ sau din exploatațiile membrilor; în cazul în care proiectul prevede și investiții în amenajări și/ sau echipamente de irigaţii la nivelul fermei, acestea sunt eligibile trebuie să respecte condițiile specifice din secțiunea „Alte aspecte relevante pentru înțelegerea măsurii” (P 4.1.1 „Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigaţii, drenaj, desecare la nivelul fermei - vegetal”, P 4.1.7 „Legume și cartofi”). De asemenea: investițiile necesare adaptării la standardele UE, aplicabile producției agricole realizate de tinerii fermieri care se instalează pentru prima dată într-o exploatație agricolă se vor realiza în termen de maxim 24 de luni de la data instalării; investițiile necesare adaptării la noi cerinţe impuse fermierilor de legislaţia europeană se vor realiza în termen de 12 luni de la data la care aceste cerinţe au devenit obligatorii pentru exploataţia agricolă; investițiile în instalații sunt utilizate în principal pentru producerea de energie electrică, prin utilizarea biomasei; investiția va respecta legislaţia în vigoare (menţionată la capitolul „Trimiteri la alte acte legislative”) din domeniul: sănătății publice, sanitar-veterinar și de siguranță alimentară; solicitantul va demonstra că profitul mediu anual (media ultimilor 3 ani fiscali) nu depășește de 4 ori valoarea sprijinului solicitat; în cazul procesării și comercializării la nivel de fermă, materia primă procesată va fi produs agricol (conform Anexei I la Tratat) şi produsul rezultat va fi doar produs din Anexa I la Tratat; în cazul proiectelor din aria de aplicabilitate a ITI Delta Dunării, solicitantul va prezenta avizul de conformitate cu obiectivele SIDD-DD. Atenţie! În cazul tinerilor fermieri care au finalizat implementarea unui proiect în cadrul sM 6.1, dimensiunea minimă a exploatației trebuie să fie de minimum 12.000 SO și să nu depășească 100.000 SO.