APIA va efectua plătile către producătorii de fructe care au aplicat măsura de retragere de pe piata, în vederea distribuirii gratuite până la data de 30 septembrie 2018.

În şedinţa Guvernului din 13 iulie 2018 a fost aprobată o Hotărâre prin care se stabileşte valoarea maximă a sprijinului financiar excepţional cu caracter temporar care se acordă producătorilor agricoli din sectorul fructe. Beneficiarii acestui sprijn sunt organizaţiile de producători recunoscute din sectorul legume fructe şi producătorii individuali din sectorul fructe. Scăderea semnificativă a preţurilor la aceste produse a dus la perturbarea pieţei, fapt cauzat de interdicţia guvernului rus privind importul de fructe din România şi celelalte state membre UE, ceea ce a avut implicaţii majore asupra producătorilor de fructe din România care nu au mai avut posibilitatea valorificarii imediate a produselor.

Acesta a fost motivul pentru care Comisia Europenă a adoptat Regulamentul Delegat (UE) nr. 1165/2017 al Comisiei de stabilire a unor măsuri de sprijin excepţionale cu caracter temporar pentru producătorii de fructe. Astfel, conform art. 2 alin. (1) din acest Regulament, României i s-a alocat o cantitate de 2.000 tone. În urma consultărilor cu reprezentanţii Organizaţiei Interprofesionale PRODCOM din sectorul legume-fructe, a reieşit faptul că producătorii de fructe au optat pentru măsura de retragere de pe piaţă a produselor, în vederea distribuirii gratuite, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură fiind notificată cu privire la produsele (mere) şi cantităţile în cauză. În consecinţă, APIA a notificat la rândul ei la Comisia Europenă produsele, cantităţile şi sumele pentru măsura de retragere de pe piaţă în vederea distribuirii gratuite. Totodată a fost aprobată metodologia specifică de efectuare a plăţilor către beneficiarii acestui sprijin financiar prin Ordinul MADR nr. 243/2017. Sprijinul financiar  maxim alocat este de 200.000 lei şi se va asigura prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul MADR pentru acest an. De precizat, în încheiere că, potrivit prevederilor art. 12 din Regulamentul Delegat (UE) nr. 1165/2017 al Comisiei, APIA va efectua plăţile către producătorii de fructe care au aplicat măsura de retragere de pe piaţă, în vederea distribuirii gratuite până la data de 30 septembrie 2018.