Centrul Judeţean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor reamintește că vineri, 31 octombrie 2014 (inclusiv), este termenul limită până la care se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în agricultură, aferente trimestrului III al anului 2014.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare pentru 2014 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în trimestrul respectiv, precum și documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1229/2013, cu modificările și completările ulterioare. Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli în funcție de sectorul (vegetal, zootehnic și/sau îmbunătățiri funciare) în care își desfășoară activitatea. Pentru sectorul vegetal, odată cu cererea trimestrială de plată se va depune și copia cererii unice pe suprafață sau documentul care atestă înscrierea în Registrul plantațiilor viticole. Totodată, CJAPIA Bihor informează că tot vineri, 31 octombrie (inclusiv), este şi termenul limită până la care se depun cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare pentru culturile înfiinţate în primăvara anului 2014. Schema de ajutor de stat pentru poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare se aplică doar beneficiarilor întreprinderi mici şi mijlocii care desfăşoară activitate în domeniul producţiei agricole primare. Astfel, acestea trebuie să aibă ca obiect de activitate exploatarea terenurilor agricole şi/sau creşterea animalelor, păsărilor, familiilor de albine şi să îndeplinească următoarele condiţii, în funcţie de obiectul de activitate: să exploateze terenuri agricole în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea, pentru următoarele categorii: culturi în teren arabil, anuale şi perene, plantaţii de pomi şi arbuşti fructiferi, de hamei şi de vii, cu excepţia soiurilor de struguri pentru vin care beneficiază de sprijin în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 756/2008; să deţină, crească sau exploateze animale, păsări şi/sau familii de albine înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor şi/sau în Registrul agricol, după caz, şi au încheiate poliţe de asigurare cu societăţi de asigurare-reasigurare. "Beneficiarii au obligația să utilizeze cantitățile de motorină achiziționate cu acciza redusă strict în scopul destinat conform prevederilor legale. De asemenea, au obligația să notifice în scris, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare a structurii de culturi (în cazul în care cantitatea de motorină per ha este diferențiată) și a suprafeței totale, modificarea efectivului de animale/pasări, respectiv familii de albine/viermi de mătase sau a cantității de apă ori cazurile excepționale apărute ca urmare a efectelor unor circumstanțe naturale pentru care s-a solicitat determinarea și acordarea ajutorului de stat" - precizează ing. Florian Pavel, director executiv.