S.C.?Clasicor?? Oradea investeşte în echipamente tehnologice şi în oameni ! Preluată de un investitor clujean, societatea din Oradea vrea în 2004, să atragă noi clienţi de pe piaţa externă, să crească productivitatea muncii prin investiţii în echipament tehnologic performant şi să-şi diminueze astfel costurile. De asemenea, printr-o politică occidentală de resurse umane, actualul proprietar doreşte să facă din muncitori nişte parteneri ai firmei, nu doar simpli angajaţi. Preşedintele Consiliului de Administraţie al "Clasicor", Pompiliu Caloianu, susţine că managementul societăţii intenţionează să pună în valoare activele neutilizate ale întreprinderii. În acest sens, acţionarii au aprobat, recent, majorarea capitalului social al societăţii cu aproape 10 miliarde de lei, prin emiterea de acţiuni cu valoarea nominală de 1.000 lei. Toţi acţionarii au drept de preemţiune, proporţional cu procentele deţinute în societate. Fondurile respective reprezintă obligaţii de investiţii asumate de acţionarul majoritar "Dacia Service Cluj Feleac", în contractul încheiat anul trecut cu APAPS-ul. Pompiliu Caloianu a mai declarat că banii sânt cu destinaţie fixă, pentru investiţii în echipament tehnologic şi capital circulant pentru derularea producţiei. Acest fapt va conduce automat la creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor, implicit la atragerea a noi clienţi de pe piaţa externă. "Clasicor" Oradea a fost privatizată la sfârşitul anului 2002, când "Dacia Service Cluj Feleac", a achiziţionat de la APAPS pachetul majoritar de 52,58% de acţiuni. Clasicor se afla, atunci, într-o situaţie financiară foarte delicată, cu datorii de aproape 20 de miliarde de lei la furnizori şi la bugetul de stat. Iată însă că, doar într-un an de zile, "Clasicor" a exportat 98 la sută din producţia în sistem lohn şi că primul trimestru al lui 2004 este acoperit în totalitate cu contracte la export. Începând chiar de anul trecut, salariile au crescut, iar muncitorii primesc tichete de masă în valoare de peste un million lei lunar. "Dacă la început personalul nostru îşi manifestase scepticismul în privinţa privatizării, foarte curând şi-a dat seama că numai un proprietar privat ar fi reuşit ceea ce s-a făcut pentru noi: creşterea salariilor, schimbarea radicală a condiţiilor de muncă şi însăşi postura pe care suntem priviţi: parteneri şi nu simplii lucrători", a declarat Viorel Hodişan, liderul de sindicat de la ??Clasicor??. Actualul proprietar al întreprinderii, investitorul Ovidiu Turcu, intenţionează să transforme societatea într-o întreprindere profitabilă, proces care se va întinde de-a lungul a câţiva ani. La ora actuală, aproximativ 250 de oameni sânt angajaţi la "Clasicor", numărul acestora urmând să crească în următoarele trei luni cu până la 40%, astfel că, în anul 2004, "Clasicor" va avea o cifră de afaceri de aproximativ 30 de miliarde lei, dar încă nu va înregistra profit din cauza datoriilor preluate la privatizare, eşalonate pe cinci ani. Principala strategie a fabricii este recâştigarea clienţilor tradiţionali din România, pentru producerea de încălţăminte nu doar în sistem lohn. Vom respecta toate termenele de investiţii şi vom aloca pentru modernizarea fabricii mai mulţi bani decît ne-am propus şi decît am promis iniţial. Aceasta deoarece vrem o întreprindere care să ne aducă profituri atât nouă, cât şi salariaţilor, iar eu îmi onorez întotdeauna promisiunile - ne-a spus dl Ovidiu Turcu.