MADR: Depunerea cu întârziere a cererii de finanţare - Sancţiuni care pot fi aplicate beneficiarilor
Beneficiarii care îşi vor depune cu întârziere cererile de finanţare riscă să fie sancţionaţi, în funcţie de cât de mult a fost depăşită data limită şi în funcţie de motivele întârzierii.
Ministerul Agriculturii a publicat recent un ordin care conţine o serie de sancţiuni ce pot fi aplicate fermierilor care nu se vor conforma condiţiilor de accesare a subvenţiilor sau vor altera anumite date din neglijenţă sau în mod intenţionat. Noile prevederi legale exemplifică o listă de sancţiuni ce pot fi aplicate legat de Măsurile 10 - Agromediu şi climă, 11- Agricultura ecologică, 13 – Plăţi care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri şi, respectiv, 214 – Plăţi de agro-mediu, măsuri pentru care data limită de depunere a cererilor de finanţare este 15 mai, conform prevederilor legii. Beneficiarii care vor depăşi termenul limită de depunere a cererilor de finanţare riscă să fie sancţionaţi, cu excepţia unor situaţii de forţă majoră şi de circumstanţe exceţionale, evident cu prezentarea documentelor justificative care să poată dovedi acestea. Astfel, sunt recunoscute următoarele cazuri de forţă majoră şi de circumstanţe excepţionale: incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului; o catastrofă naturală gravă care afectează puternic exploataţia agricolă; distrugerea accidentală a clădirilor destinate creşterii animalelor, aflate pe exploataţia agricolă; o epizootie sau o boală a plantelor care afectează parţial sau integral şeptelul, respectiv culturile beneficiarului; exproprierea întregii exploataţii agricole sau a unei mari părţi a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii. Potrivit Ordinului, dacă depunerea cererii de finanţare se face cu întârziere fără să existe un motiv întemeiat care să justifice acest lucru, beneficiarul va suferi o reducere de 1% pe zi lucrătoare, pentru sumele la care ar avea dreptul în anul respectiv. În situaţia în care depunerea cererii se face în mai mult de 25 de zile de la data limită, cererea va fi respinsă de la finanţare şi beneficiarul nu va mai fi eligibil accesării de subvenţii pentru măsura respectivă până la următorul ciclu de depunere a cererilor de finanţare, mai precis următorul an calendaristic. În ceea ce priveşte modificarea cererii de finanţare, fermierii au această posibilitate în cazul în care constată că au omis sau au completat greşit anumite informaţii, însă modificările pot fi introduse doar până la ultima dată de depunere a cererilor cu întârziere, adica până la data de 31 mai. Conform prevederilor legale, introducerea unei modificări după expirarea termenului-limită presupune aplicarea unei sancţiuni de 1% pe zi lucrătoare la sumele cuvenite. O cerere poate fi retrasă total sau parţial în urma unei solicitări scrise, cu excepţia cazului în care beneficiarul a fostînştiinţat cu privire la neconformităţile pe care le conţine cererea de plată sau a fost înştiinţat cu privire la intenţia APIA de efectuare a unui control la faţa locului. De precizat că, dacă în urma controlului, au fost constatate neconformităţi, beneficiarul nu mai poate retrage părţile din cererea de plată la care se referă aceste neconformităţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.