Profit - da, dividende - nu!
Dintre cei care au apelat la noi, pentru a primi un răspuns - fie afirmativ, fie negativ - în legătură cu dividendele pe care le aşteaptă acţionarii de la SC PETROLSUB SA Suplacu de Barcău, ultimul petiţionar se numeşte Maria Tăutu, din satul Picleu, comuna Brusturi. "Vă rog să mă lămuriţi, pentru că rămâneţi singurul ziar aproape de cetăţean - zice doamna Maria Tăutu - ce se întâmplă de nu am primit, de ani buni, dividendele de la PETROLSUB Suplacu de Barcău. Nu ştiu ce telefon au, poate mi-au pierdut adresa, nu ştiu ce să cred. Se dau sau nu dividende?"
Ne-am adresat Compartimentului acţionariat - de care răspunde doamna Florica Cosma - şi ni s-a precizat: "Ultimul an când s-au acordat dividende a fost 1999. Societatea noastră comercială are profit, însă din profitul nostru se plăteşte datoria pe care PETROLSUB o are faţă de PETROM. Aceasta, deoarece ne aflăm sub administrarea PETROM, din august 2001, până în august 2004. Conform contractului de administrare încheiat între cele două părţi, profitul rămâne pentru plata datoriei faţă de PETROM. Ce va urma, după data expirării contractului de administrare, nu putem şti. Cert este că dividende nu se dau, până la expirarea contractului".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.