Schema Electric Up are un buget de 1.376 milioane lei şi este valabilă de la data publicării ei în Monitorul Oficial nr. 86/27 ianuarie 2021 și până la 31 decembrie 2022, iar plățile vor fi efectuate până la 30 noiembrie 2023.

Programul „Electric Up” are în vedere ameliorarea repercusiunilor negative asupra economiei și asupra cetățenilor, venind în sprijinul dezvoltării sectorului energiei din surse regenerabile și creșterea eficienței energetice, dezvoltării infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum și întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici din domeniul HORECA, prin finanțarea proiectelor de investiții pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu, precum și a stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in. Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea mediului antreprenorial, în cadrul unui program social de interes public, pentru compensarea unor pierderi de capital financiar și de resurse umane înregistrate în urma situației sanitare determinată de pandemia COVID-19, în categoria întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici din domeniului HORECA. Schema este valabilă de la data publicării ei în Monitorul Oficial și până la 31 decembrie 2022, iar plățile vor fi efectuate până la 30 noiembrie 2023. Bugetul estimativ al schemei este de 1376 milioane de lei, pentru anii 2021 și 2022 fiind alocaţi câte 450 milioane lei. Valoarea maximă a ajutorului de minimis acordat este de 100.000 euro/beneficiar, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată de maxim 100 kWp și cel puțin o stație de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare, reprezentând un suport financiar de până la 100% din cheltuielile eligibile, în cuantumul total al bugetului alocat pentru un ciclu de finanțare, cu respectarea regulilor de cumul pentru întreprinderea unică. Contribuția proprie a beneficiarului va acoperi cel puțin cheltuielile pentru menținerea funcționalității sistemului de panouri fotovoltaice și punctele de reîncărcare achiziționate și instalate prin Program, atât în perioada de implementare a proiectului, cât și în perioada de monitorizare a acestuia. Ajutorul se acordă întreprinderilor în limita sumei reprezentată de pragul de minimis, astfel: valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a 200.000 euro, pe trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naționale sau europene; pentru agenții economici care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost, valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 euro, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naționale sau europene. De precizat că prin Programul „Electric Up” se finanțează implementarea proiectului de investiții supus cererii de finanțare care trebuie să conțină instalarea sistemului de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum 27 kWp și maximum 100 kWp, necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național și minimum o stație de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, cu minimum 2 puncte de încărcare.