Se vorbeşte de multă vreme de relaxarea fiscală promisă de toate guvernările de până acum. Toate măsurile luate în acest sens au avut un impact foarte mic, neresimţindu-se aproape de loc în bugetele contribuabililor. Mult mediatizata relaxare fiscală pentru angajaţi şi angajatori s-a dovedit a fi praf în ochii contribuabililor, în tandem cu celelalte ?relaxări? de până acum. Ţinând cont că sistemul fiscal românesc este cel mai instabil din Europa de Est şi împiedică realizarea unei economii de piată performante, ar fi bine de ştiut care va fi politica fiscală avută în vedere din perspectiva viitoarei aderări la Uniunea Europeană. Marea problemă a politicii fiscale actuale este că nu reprezintă un instrument de dezvoltare economică, nefiind stimulativă pentru nici un domeniu de activitate, amplificând riscul fraudei fiscale. Fiscalitatea este gândită doar să aducă bani la buget, bani gestionaţi prost, sume consistente fiind utilizate pentru a acoperi pierderile regiilor autonome şi marilor intreprinderi aflate încă în proprietatea statului. În ceea ce-i priveşte pe marii contribuabili la buget, aceştia nu beneficiază de nici un fel de facilităţi, ba mai mult sunt împovăraţi cu noi taxe şi impozite. Nivelul exagerat de mare al fiscalităţii reduce aproape total posibilitatea investitorilor români sau străini de a-şi dezvolta afacerile, secătuindu-i de resursele financiare necesare investiţiilor. În loc să-i stimuleze pe cei care investesc, oferă locuri de muncă şi produc valoare adăugată, guvernanţii provoacă doar instabilitate fiscală care este alimentată din plin de instabilitatea legislativă. De altfel, în România se acordă printre cele mai puţine deduceri fiscale în cazul achiziţionării unor bunuri şi servicii cu valoare semnificativă. În hăţişul legislaţiei autohtone, este greu de urmărit şi de respectat legislaţia din domeniul fiscal. Într-o perioadă foarte scurtă de timp apar noi ordonanţe care modifică sau abrogă altele abia intrate în vigoare. În aceste condiţii este greu ca un agent economic să nu greşească, parcă spre satisfacţia organelor de control care se năpustesc imediat asupra ?recalcitrantului?, pentru a-l trage la răspundere, în loc să-i explice cum se pun în aplicare noile reglementări. Lăsarea la latitudinea autorităţilor locale a stabilirii unor taxe şi impozite este un alt aspect care influenţează performanţele financiare ale societăţilor comerciale româneşti, puse să plătească tot felul de taxe originale. Acest privilegiu este exploatat de aşa - zişii ?baroni? politici locali, care stabilesc taxele în funcţie de propriile interese, favorizând propriile firme sau societăţile comerciale ale protejaţilor lor, firme care sunt lăsate în pace de organele de control ale statului.