Căliți în simulări și bine pregătiți, cei mai mulți dintre elevii care au susținut ieri prima probă a bacalaureatului nu au părut să aibă emoții. Pe aleea din fața Colegiului Național „Mihai Eminescu”, cele mai aprinse discuții erau despre ce subiecte ar putea pica. Abordarea era, însă, relaxată.

 

În județul Bihor, la prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie 2025 (Limba și literatura română) au fost prezenți 2.624 de candidați. 28 au absentat, iar un candidat dintr-o serie anterioară, de la Centrul de examen Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, a fost eliminat. Proba s-a desfășurat în 13 centre. 

Proba scrisă la Limba și literatura română a fost structurată în trei subiecte comune, adaptate în funcție de profilul absolvenților.

La subiectul I, elevii au primit un fragment din textul „Părintele Geticei” de Grigore Băjenaru. Cerințele au inclus explicarea sensurilor pentru cuvintele „prielnic” și „pe timpuri”, precum și redactarea unui text de aproximativ 150 de cuvinte în care să argumenteze dacă înfățișarea unei persoane poate influența sau nu succesul acesteia, cu exemple din textul-suport și din experiența proprie.

Subiectul al II-lea a avut în centru un fragment din piesa „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu. Elevii li s-a cerut să analizeze rolul notațiilor autorului într-un text de minimum 50 de cuvinte.

La subiectul al III-lea, cerințele au fost diferite în funcție de profil. Absolvenții de la profilul real sau tehnologic au avut de caracterizat un personaj din opera lui Ion Creangă sau Ioan Slavici, exemple frecvente fiind Harap-Alb, din „Povestea lui Harap Alb”, sau Ghiță, din „Moara cu noroc”. Cei de la profilul uman sau pedagogic au avut de analizat relația dintre două personaje din aceiași autori și aceleași lucrări.

După proba scrisă la Limba și literatura română, azi, 11 iunie, elevii vor susține proba obligatorie a profilului (E.c), pe 13 iunie, proba la alegere a profilului și specializării (E.d), iar pe 16 iunie, Limba și literatura maternă (E.b).

17 candidați din 12 unități de învățământ, repartizați în 9 centre de examen, susțin probele scrise în condiții speciale conform reglementărilor pentru egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Primele rezultate de la probele scrise se vor afișa pe 20 iunie până la ora 12.00. În această sesiune este prevăzută o etapă de vizualizare a lucrărilor scrise înainte de depunerea contestațiilor, începând de vineri, 20 iunie, în intervalul orar 14.00-18.00, și în zilele de 23 și 24 iunie. La vizualizarea lucrării sau lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte sau reprezentant legal. Contestațiile se vor putea depune de vineri, 20 iunie, în intervalul orar 14.00-18.00, și în zilele de 23 și 24 iunie.

Rezultatele elevilor vor fi publicate în format anonim, prin coduri individuale. Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale se vor afișa pe 30 iunie.

Nota minimă de promovare pentru fiecare probă este 5, iar media generală necesară pentru promovarea examenului este cel puțin 6.