La începutul lunii martie, un grup de profesori din judeţul Bihor s-a deplasat la Singen, unde a participat la un curs de instruire în domeniul mecatronicii. Cursul a avut ca scop promovarea conceptului de „învăţare pe tot parcursul vieţii" şi creşterea accesului la formare de calitate pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar.

„Euro-Meca-Form" este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!" şi reprezintă un parteneriat româno-german de formare a cadrelor didactice preuniversitare în domeniul mecatronicii. Cursurile, finalizate cu Atestate de Participare, au fost conduse de Arno Schmitt, reprezentantul Institutului Tehnic „Dr. ing. Paul Christiani" în oraşele Singen şi Konstanz, din Germania. Ca prim pas în derularea efectivă a proiectului, în  prima săptămână din septembrie 2011, un grupă de 30 de profesori din judeţul Bihor a participat la cursurile teoretice şi practice care s-au derulat la Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea. Profesorii au avut atunci oportunitatea de a se familiariza cu noile noţiuni de mecatronică şi de a realiza practic câteva aplicaţii sub conducerea reprezentanţilor Universităţii din Piteşti şi a partenerilor de proiect de la SC Tera impex SRL  din Sibiu.  Următoarea fază a proiectului a constituit-o deplasarea în Germania, la Singen, la începutul lunii martie, când grupul profesorilor din judeţul Bihor a participat la cursul „Instruirea orientată pe proces cu lucrări practice în domeniul mecatronicii", condus de Arno Schmitt. „Participarea mea în cadrul proiectului a fost deosebită, deoarece am avut ocazia să intru în contact cu personalităţi reprezentative în domeniul tehnic specific din Germania şi România, profesori şi metodişti cu experienţă în domeniu. În cadrul programului am schimbat idei, am aprofundat limba germană, mi-am ridicat nivelul competenţelor, cunoştinţelor şi abilităţilor profesionale, lucru benefic pentru activitatea mea viitoare. De asemenea, a fost prima mea participare la un Seminar internaţional organizat în Uniunea Europeana", a spus pentru Crişana profesoara Steluţa Angheluţ, de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia". Cursul a urmărit creşterea adaptabilităţii cadrelor tehnice din învăţământ şi promovarea informaţiilor despre îmbătrânirea activă a angajaţilor vârstnici în 17 judeţe din regiunile Centru, Sud-Vest Oltenia şi Sud-Muntenia.