Liceul Tehnologic nr.1 Suplacu de Barcău - O școală fără bullying
A început școala, a început și bullying-ul. Se pare că se întâmplă încă de la 8 ani, unii spun că se întâmplă chiar și în grădinițe. Trist. Bullying este un comportament nedorit, agresiv. Unii copii își folosesc, în mod repetat, puterea, pentru a-i controla și a-i răni pe ceilalți.
De multe ori, tratamentul discriminatoriu la care este supus un minor, jignirile zilnice venite din partea unor colegi au efecte mult mai grave pe termen lung în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului. Elevii au nevoie să trăiască într-un mediu în care se simt în siguranță și să învețe să rezolve situațiile dificile într-un mod corect. În perioada 29 septembrie 2017-6 octombrie 2017, la Liceul Tehnologic nr.1 Suplacu de Barcău, s-a derulat proiectul „O școală fără bullying” , inițiat de consilierul școlar, proiect ce și-a propus să contribuie la prevenirea şi combaterea fenomenului bullying prin activităţi educative adresate elevilor. Astfel, elevii clasei a X-a și a IV-a, precum și cei din clasele V-VIII de la Școala Gimnazială nr.1 Borumlaca au participat la activități interactive de informare și mediere a conflictelor, prin metode cum ar fi: exerciţii de grup, joc de rol, discuţii asupra unor povestiri şi situaţii reale, tehnici de prezentare, tehnici art-creative. Copiii au trăit experiențe practice, s-au jucat și au gândit mai mult atunci când le-au fost prezentate situații pe care au trebuit să le rezolve. Obiectivul principal a fost încurajarea elevilor în asumarea responsabilităţii pentru o rezolvare a conflictelor din viaţa lor fără violenţă, dezvoltarea abilităților de gestionare în mod eficient a situațiilor de bullying, precum și dobândirea unor instrumente pentru identificarea timpurie a situațiilor de bullying, simptomele situațiilor și strategii reale de intervenție. Proiectul s-a bucurat de sprijinul direcțiunii liceului și de implicarea a șase cadre didactice.
Olimpia DRAGOȘ, consilier școlar
Comentarii
Nu există nici un comentariu.