Ca să evite acuzaţiile de subiectivism în evaluare, în urmă cu aproape un an, responsabilii învăţământului românesc, în frunte cu doamna Ecaterina Andronescu, pe atunci ministru al şcolii, au decis să recurgă la ceea ce au socotit a fi panaceul universal - testul-grilă. În principiu, această formă de evaluare nu admite urechismul, bâjbâiala, aproximaţiile şi dezvăluie aproape instantaneu neştiinţa şi impostura. Numai că există şi discipline, mai cu seamă cele umaniste, care nu fac deloc casă bună cu testul-grilă. Din păcate, nimeni din fostul Minister al Educaţiei şi Cercetării nu i-a atras atenţia doamnei Andronescu că, dacă la chimie, bunăoară, metoda grilei e validă, cu totul alta e situaţia la Limba şi literatura română ori la limbi străine. Neîndoielnic, cel care doreşte să predea literatură trebuie să aibă o substanţială cantitate de informaţie, dar nu se confundă nicidecum cu un dicţionar de personaje. Un profesor de literatură se cuvine să se exprime cât mai atractiv, să construiască un discurs argumentativ, coerent, astfel încât să-şi determine elevii să citească o anume carte nu doar pentru că este "obligatoriu". Profesorul-filolog trebuie să le spună elevilor că o limbă este un ansamblu structurat şi articulat, iar gradul ei de cunoaştere nu se confundă cu numărul de cuvinte memorate dintr-un anume dicţionar. Dar iată că oricine are curiozitatea de a arunca o privire asupra subiectelor ce le-au fost propuse spre rezolvarea celor doi doritori să ocupe un post în învăţământul preuniversitar constată că la Română şi limbi străine nu s-a ţinut deloc seama de aceste adevăruri elementare. Întrebările nu au făcut decât să verifice capacitatea de memorare a candidaţilor, omiţând să evidenţieze felul în care mai vechiul sau mai noul absolvent de filologie stăpâneşte regulile gândirii raţionale ce-i permit să analizeze un text literar sau să facă o analiză gramaticală. După părerea mea, atunci când e vorba să recrutezi oameni pentru cariera didactică, esenţial e să vezi cât de logici, de riguroşi, de inteligenţi şi profunzi sunt. Testele-grilă propuse la concursul de titularizare din 15 iulie sunt, indubitabil, produsul minţii cuiva ce nutreşte o nemărginită admiraţie pentru jocul televizat Vrei să fii miliardar? Atâta doar că la respectivul joc se pare că există o tematică şi o bibliografie, pe când la concursul de titularizare, nici vorbă de aşa ceva. Or, astfel de documente stabilesc până la urmă regulile. Citind întrebările, eşti îndreptăţit să te întrebi dacă există cu adevărat coerenţă în strategia educaţională promovată de minister. Adică, pe de-o parte, se declară război pe faţă supralicitării rolului memorării mecanice în învăţământul gimnazial şi liceal, se condamnă tendinţa unor dascăli de a-şi sili elevii să înveţe pe de rost tot felul de comentarii literare, iar, pe de altă parte, se pare că au căutare tocmai profesorii care nu gândesc, ci memorează. Cum altfel să-ţi explici că în setul de întrebări de la Română figurează una ce-i cere candidatului să identifice care critic literar a făcut o anume afirmaţie despre romanul Ion. Aşadar, Ministerul vrea ca elevii să nu mai repete papagaliceşte citate, dar îşi recrutează slujbaşii în funcţie de capacitatea lor de a le memora. Modelul Vrei să fii miliardar? e lesne detectabil şi în gradul progresiv de dificultate a întrebărilor. La jocul televizat primeşti cu uşurinţă primele două-trei milioane de lei. Tot la fel, la concursul de titularizare în învăţământ, profesorul de engleză e întrebat dacă există şi plurale neregulate, lucru elementar, pe care-l ştie orice învăţăcel începător, care a obţinut media cinci. Felul în care s-a desfăşurat concursul de titularizare a evidenţiat că ideea strict cantitativă pe care a avut-o despre spirit sistemul comunist şi care a generat colapsul calitativ e în continuare la mare preţ. Din felul în care au fost formulate întrebările, se vede limpede că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nu s-a familiarizat după 13 ani de reformă chinuită cu adevărul că o şcoală bună nu e o pepinieră de genii, de candidaţi la fotoliile Academiei, ci locul în care se produce ceea ce Andrei Pleşu numea undeva "o medie umană cultivată", adică o masă intelectuală decentă, care nu te face de râs. Iar o şcoală bună nu poate să existe atâta vreme cât profesorii ei sunt selectaţi pe baza principiului terorist al memorării mecanice. Am insistat aici doar pe chestiunile de substanţă şi nu pe cele organizatorice. Se pare însă că brambureala şi nebunia ce s-au manifestat cu asupra de măsură la bacalaureat şi capacitate s-au lăfăit în voie şi la acest concurs. Sigur, e nevoie ca profesorii să fie recrutaţi cu exigenţă, dar exigenţa trebuie să domnească şi la nivelul forului decizional. Or, aşa după cum lesne s-a putut observa, domnul Athanasiu a făcut, pe la diversele televiziuni naţionale, exerciţii de retorică pentru a scuza haosul organizatoric. Dl ministru e profesor universitar şi, contrar celor spuse de rău-voitori, se pare chiar că e un bun dascăl. Aşa că nu mă îndoiesc că ştie multe despre valoarea exemplului. Mai rămâne să pună în practică cele ştiute.