Simpozion naţional - Despre dimensiunea socială a instituţiilor religioase
Simpozionul naţional „Roman Ciorogariu - spirit european" are avizul Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului pe anul 2012, este organizat pe două secţiuni şi se adresează atât elevilor din clasele de liceu, cât şi cadrelor didactice indiferent de specialitate şi nivelul de şcolaritate la care predau, respectiv preoţilor. Festivitatea de deschidere a simpozionului va avea loc astăzi, de la ora 12.00 în sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. Participanţii au avut de plătit o taxă de participare modică, o parte din aceasta urmând a fi utilizată pentru sprijinirea persoanelor cu handicap locomotor din Oradea aflate în coordonarea Biroului de Evidenţă a persoanelor cu handicap locomotor sever. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu" Oradea, Casa Corpului Didactic Bihor, Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic Oradea, Asociaţia Filantropia Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman" Oradea şi Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.