Zilele Cărţii la Facultatea de Protecţia Mediului - Alte lansări de carte la patru catedre
A doua zi dedicată Zilelor cărţii la Facultatea de Protecţia Mediului a strâns în Sala de Consiliu a facultăţii o sumedenie de cadre didactice. Decanul Vasile Bara i-a salutat pe cei prezenţi, spunând că acest gen de manifestare se doreşte a fi o veritabilă carte de vizită a nivelului academic înalt la care se prezintă corpul profesoral al facultăţii.
"La una dintre şedinţele de Senat, m-a impresionat o luare de cuvânt a decanului Cornel Durgheu, de la Facultatea de Arte Vizuale. Acesta spune că noi, cadrele didactice, trebuie să ieşim în faţă să ne prezentăm ştiinţa şi realizările, că de la nimeni laude n-o să primim. Pentru că atunci când lucrurile merg bine, se găseşte cineva să scoată o spiţă de la roată să facă căruţa să scârţâie. Tocmai de aceea, am decis ca la Facultatea de Protecţia Mediului să prezentăm creaţiile noastre, să arătăm că ştim să fim gospodari buni, că avem săli de curs şi dotări extraordinare, laboratoare şi baze de cercetare cum nu are nicio facultate în Oradea şi că avem cadre didactice bine pregătite", a spus decanul Vasile Bara în preambulul prezentării a 17 lucrări de specialitate. Ziua de ieri a fost dedicată prezentării cărţilor realizate de profesorii de la patru catedre ale facultăţii. După fiecare prezentare a unei cărţii făcută de secretarul ştiinţific Cornel Domuţa, o scurtă recenzie a ei a fost prezentată de către un alt cadru didactic. La catedra de Agricultură au fost lansate cărţile: "Fitotehnie" (şef lucr. dr. ing. Ioana Maria Borza, şef lucr. dr. ing. Alina Stanciu); "Drept şi legislaţie agrară - ediţia a II-a" (şef lucr. dr. ing. Gabriela Popovici); "Protecţia modernă a plantelor" (prof. univ. dr. Csep Nicolae). Catedra de Ingineria Mediului a editat lucrările: "Eroziunea terenurilor în pantă din nord-vestul României" (prof. univ. dr. Cornel Domuţa, şef lucr. dr. ing. Radu Brejea); "Monitoringul mediului" (prof. univ. dr. Cornel Domuţa, şef lucr. dr. ing. Radu Brejea); "Măsurători terestre" (prof. univ. dr. ing. Sabău Nicu Cornel); "Ştiinţa solului-îndrumător de lucrări practice" (şef lucr. dr. ing. Radu Brejea); "Metereologie şi biometereologie practică" (şef lucr. dr. ing. Eliza Maria Agud); "Hazarde climatice generate de precipitaţii în Câmpia de Vest situată la nord de Mureş" (şef lucr. dr. ing. Eugenia Şerban); "Hidrologie şi hidrogeologie aplicată" (asist. drd. ing. Koteles Nandor); "Ecologie-ghid practic" (asist. drd. ing. Eugen Jude). Catedra de Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism a scos patru lucrări: "Utilaje şi instalaţii pentru alimentaţie publică şi agroturism" (şef lucr. dr. ing. Gheorghe Donca); "Maşini şi instalaţii zootehnice" (şef lucr. dr. ing. Gheorghe Donca); "Maşini şi instalaţii zootehnice - îndrumător de lucrări de laborator" (şef lucr. dr. ing. Gheorghe Donca, asist. dr. ing. Czirjak Robert); "Contabilitatea-aplicaţii practice" (asist. drd. ec. Olivia Tirpe Paula). Catedra de Silvicultură s-a prezentat cu două lucrări: "Calculul numeric analitic şi numeric în rezistenţa materialelor-notiţe de curs, aplicaţii şi lucrări practice" (şef lucr. dr. ing. Marius Şerban Fetea) şi "Vibraţiile libere ale plăcilor plane dreptunghiulare cu diverse condiţii de contur - metoda variaţională Galerkin-Vlasov" (şef lucr. dr. ing. Marius Şerban Fetea)
Oare câte din ele sunt scrise pe bune? Ar trebui să se autosesizeze conducerea U.O. în legătură cu apariţiile acestea facute la comandă. Parcă suntem pe vremea comunismului, dom\' Decan dă sarcină să scrie toată lumea cărţi, să depăşim planul la lucrări publicate, să fim pe locul întâi în întrecerea cu celelalte facultăţi (fabrici de şomeri) din U.O.. Nu contează dacă cineva e capabil să scrie o lucrare pompos numită \"academică\", trebuie musai să scrie. Aşa că mulţumiri celor care au inventat Internetul, Office-ul şi alte programe care le scot din belea pe aceste harnice cadre didactice. Trăiască COPY - PASTE -ul, ridicat la rangul cel mai înalt la Facultatea de Protecţia Mediului.