Miercuri, 7 martie, la Muzeul Memorial Aurel Lazăr a avut loc o dublă lansare de carte: 80. Sever Dumitraşcu in honorem şi anuarul Crisia nr. XLVII, volum dedicat istoricului Lucia Cornea. Lansarea a avut loc în prezenţa celor două personalităţi omagiate şi a inclus treceri în revistă a meritelor profesionale ale celor doi cercetători.

 

„Astăzi omagiem doi oameni care şi-au dedicat viaţa Muzeului Ţării Crişurilor şi care au avut un rol important în afirmarea şi menţinerea instituţiei noastre la un înalt nivel profesional”, a spus managerul MTC, Aurel Chiriac. „Vom încerca pe parcursul acestui eveniment să scoatem în evidenţă personalitatea celor doi, dar şi rolul pe care l-au avut fiecare în dezvoltarea muzeului”, a mai spus Chiriac.

Despre volumele lansate şi despre personalitatea şi meritele profesionale ale lui Sever Dumitraşcu şi Luciei Cornea au vorbit prof. univ. dr. Gabriel Moisa, coordonator Crisia, prof. univ. dr. Blaga Mihoc, istoric, dr. Ioan Crişan, istoric şi arheolog şi prof. univ. dr. Sorin Şipoş, directorul Şcolii Doctorale de Istorie a Universităţii Oradea.

Lucia Cornea s-a remarcat ca istoric al Epocii Moderne şi Contemporane şi ca şefa a Secţiei de Istorie din cadrul Muzeului Ţării Crişurilor. Supranumită de Blaga Mihoc drept „doamna muzeografiei bihorene”, Lucia Cornea s-a arătat impresionată de demersul foştilor colegi dând dovadă, totodată, de modestie: „Tot ce am încercat să fac în cel patru decenii de activitate a fost să fac puţină muzeografie menţinând un standard profesional înalt”, a spus istoricul.

Deşi Sever Dumitraşcu mai are două volume omagiale care au văzut lumina tiparului graţie Universităţii Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor i-a dedicat un nou volum pentru a evidenţia amprenta puternică pe care această personalitate a avut-o asupra destinului instituţiei muzeale, pe care a condus-o două decenii. „În anul 1989 Sever Dumitraşcu a reuşit să convingă oamenii sistemului să transfere casa lui Aurel Lazăr în patrimoniul muzeului şi a reuşit să obţină şi o parte din patrimoniul familiei Lazăr: obiecte de mobilier şi cărţi. Obiecte care stau la baza Muzeului Memorial Aurel Lazăr pe care orădenii îi pot vizita astăzi. În plus, Sever Dumitraşcu a donat acestui muzeu o parte dintre fotografiile pe care le-a moştenit din familie”, a specificat Aurel Chiriac.

„De numele lui se leagă publicaţiile Crisia, Biharea şi Nymphea, pe care noi le publicăm şi astăzi. Aş mai specifica că a fost un manager darnic cu angajaţii săi, în sensul în care ne-a permis să cercetăm, să ne dezvoltăm, punându-şi amprenta pe destinele noastre profesionale”, a mai subliniat Aurel Chiriac.

Directorul a mai precizat că şi în viitor Muzeul Ţării Crişurilor va dedica volume figurilor emblematice din muzeografia bihoreană.