Doisprezece turişti au fost ucişi, iar alţi zece au fost răniţi de către membri ai forţelor de securitate egiptene care au deschis focul asupra unor vehicule cu turişti mexicani, în deşertul de vest.

Atacul a avut loc duminică, într-o "zonă restricţionată". Militari şi poliţişti egipteni urmăreau "elemente teroriste" în zona oazelor, unde au deschis în mod eronat focul asupra unui convoi de patru vehicule cu turişti. Printre victime se află mexicani şi egipteni, a precizat ministerul. O anchetă a fost deschisă şi este în curs, a anunţat aceeaşi sursă.

Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto a deplâns pierderea concetăţenilor săi. "Mexicul condamnă aceste acţiuni împotriva cetăţenilor noştri şi a solicitat ca Guvernul egiptean să efectueze o anchetă exhaustivă cu privire la ceea ce s-a întâmplat", afirmă şeful statului mexican.

Pe de altă parte, un schimb de focuri a avut loc în zonă, duminică seara, între forţe de securitate şi presupuşi terorişti. Şapte "terorişti" au fost ucişi în acest schimb de focuri, potrivit unui oficial din domeniul securităţii.

Un grup cu presupuse legături cu gruparea radicală Statul Islamic (SI) a anunţat duminică faptul că ar fi respins un atac al unor trupe egiptene în Deşertul de Vest. Regiunea este frecventată de către turişti.