Activitatea organizaţiile pro-Navalnîi, suspendate în Rusia - Germania critică justiţia putinistă
Suspendarea de către justiţia rusă a activităţilor organizaţiilor având legături cu opozantul Kremlinului Aleksei Navalnîi este „incompatibilă”' cu statul de drept, a acuzat luni guvernul german, transmite AFP.
„Utilizarea unor instrumente prevăzute pentru lupta contra terorismului împotriva unor opinii indezirabile politic este incompatibilă cu principiile statului de drept”, a denunţat purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, într-o conferinţă de presă.
Germania „condamnă” această suspendare, a adăugat el.
Justiţia rusă a ordonat luni suspendarea activităţilor organizaţiilor având legături cu opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi şi aflate sub ameninţarea de a fi declarate „extremiste” şi interzise, au anunţat colaboratorii acestuia.
Această măsură precede un proces pentru „extremism” împotriva acestor organizaţii, a cărui primă audiere preliminară a avut loc în aceeaşi zi.
Parchetul din Rusia ceruse la mijlocul lunii aprilie ca organizaţiile cu legături cu Navalnîi, printre care Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK), să fie catalogate ca „extremiste”, ceea ce ar însemna interzicerea lor în Rusia şi riscul unor pedepse grele cu închisoarea pentru colaboratorii sau susţinătorii opozantului.
Parchetul acuză aceste organizaţii că încearcă să „creeze condiţiile destabilizării situaţiei sociale şi socio-politice” în Rusia, „sub acoperirea unor sloganuri liberale”.
Termenul de „extremism” are o accepţiune foarte largă în legislaţia din Rusia, permiţându-le autorităţilor să lupte atât contra unor organizaţii de opoziţie, cât şi a unor grupări rasiste sau teroriste ori a unor mişcări religioase precum Martorii lui Iehova.
FBK a realizat în ianuarie ancheta sa cea mai cunoscută, acuzându-l pe preşedintele Vladimir Putin că este beneficiarul unui opulent „palat” la Marea Neagră. Filmul a avut peste 116 milioane de vizualizări pe Youtube şi l-a forţat pe preşedintele rus să dezmintă personal aceste acuzaţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.