Gordon Brown îşi lansează campania electorală
Premierul britanic, Gordon Brown, şi-a lansat sâmbătă campania în vederea alegerilor legislative, cu apeluri adresate clasei mijlocii, ancorând Partidul Laburist la centru-stânga, în speranţa dejucării previziunilor sondajelor, care anticipează înfrângerea sa, relatează AFP.
În primul său discurs important din campanie, cu câteva luni înainte de scrutinul care va fi convocat cel mai târziu la începutul lui iunie, Brown a promis că partidul său va crea "cel mai mare număr de locuri de muncă înfiinţate vreodată pentru clasa medie". În timp ce unii dintre laburişti vor o campanie mai concentrată pe nucleul istoric al partidului, Brown a anunţat clar un "program New Labour pentru un nou deceniu". "New Labour", sau "Noul Partid Laburist", desemnează modernizarea formaţiunii sub impulsul fostului premier Tony Blair (1997-2007). Partidul a abandonat atunci orice referire la socialism, îndreptându-se din ce în ce mai mult spre centru-stânga.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.