Serviciile ruseşti susţin că dispun de probe - Kremlinul acuză Marea Britanie de atacuri asupra Nord Stream
Kremlinul a acuzat din nou marţi Marea Britanie că este la originea exploziilor care au afectat în septembrie gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică, acestea fiind construite pentru a transporta gaz rusesc în Europa.
„Serviciile noastre de informaţii dispun de probe care sugerează că atacul a fost condus şi coordonat de specialişti militari britanici”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
„Există probe că Marea Britanie este implicată într-un sabotaj, într-un atac terorist împotriva acestor infrastructuri de energie vitale, nu ruseşti, ci internaţionale”, a adăugat el.
„Astfel de acţiuni nu pot fi lăsate (fără răspuns). Ne vom gând la ce măsuri pot fi luate”, a mai spus Peskov, denunţând „tăcerea inacceptabilă a capitalelor europene”.
Armata rusă a acuzat încă de sâmbătă Londra că este implicată în scurgerile de gaz de la Nord Stream. Acuzaţiile survin după un atac cu drone ucrainene asupra flotei de la Marea Neagră în Crimeea, despre care Moscova a spus de asemenea că a fost pregătit cu implicarea unor „experţi britanici”.
Ministerul Apărării britanic a spus că acuzaţiile Moscovei sunt false şi urmăresc să distragă atenţia de la eşecurile armatei ruse din Ucraina.
La 26 septembrie, au fost detectate patru mari scurgeri la gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în largul insulei daneze Bornholm, două în zona economică suedeză şi două în cea a Danemarcei.
Inspecţiile submarine preliminare au întărit suspiciunile de sabotaj, scurgerile fiind precedate de explozii.
Gazoductele Nord Stream, care leagă Rusia de Germania, sunt motivul unor tensiuni geopolitice de mai mulţi ani, amplificate după decizia Moscovei de a tăia livrările de gaz în Europa. Deşi încă nefuncţionale, ele aveau totuşi gaz în momentul în care au fost avariate.
Marţi, Kremlinul a precizat că nu a fost luată încă o decizie cu privire la reperarea celor două gazoducte deţinute de Rusia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.