Medicii şi asistenţii din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă Bihor, arestaţi în urmă cu o săptămână pentru 30 de zile sub acuzaţia că ar fi încasat şpăgi de la bihorenii pensionaţi pe caz de boală, vor rămâne în arest până la data de 17 iulie, inclusiv.

Într-un comunicat de presă transmis, ieri, Curtea de Apel Oradea informează că a respins contestaţiile formulate de cei zece medici şi asistenţi, şi anume Emilia Mariana Cun, Gianina Mihaiela Adriana Ţigan, Anca Domnica Grigorescu, Pelle Johannes Ladislaus, Ana Guţ, Violeta Dorina Coşa, Ovidiu Pleşa, Monica Teodora Ignat, Vasile Sălăjan şi Ioana Precup, împotriva încheierii penale pronunţate de Tribunalul Bihor, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 iunie 2015 până la data de 17 iulie 2015, inclusiv. Soluţia de ieri a instanţei este definitivă.

Membrii Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă Bihor au fost arestaţi joi, 18 iunie, pentru 30 de zile, toţi fiind acuzaţi că au încasat şpăgi de la bihorenii pensionaţi pe caz de boală. Sumele de bani descoperite în urma percheziţiilor în cabinetele suspecţilor, acasă sau în maşinile acestora au fost de-a dreptul şocante. Ancheta în cazul medicilor şi asistenţilor acuzaţi de luare de mită a pornit, potrivit unor surse judiciare, de la un denunţ făcut de un bihorean căruia, pentru că nu a "cotizat", i-a fost respins dosarul, deşi omul avea dreptul să beneficieze, legal, de pensie de boală. Poliţiştii şi procurorii au intrat pe fir, cu ajutorul mai multor servicii, iar cercetările au scos la iveală detalii şocante. Milioane de lei ascunse în maşini, sub saltele, în valize şi geamantane au fost descoperite în urma percheziţiilor. Potrivit IPJ Bihor, au fost ridicate în vederea cercetărilor aproximativ 2.300 de dosare medicale, decizii medicale, agende, un laptop, memory stick-uri, contracte de creditare ale unor societăţi coordonate de suspecţi precum şi 1.402.081 lei, 190.880 euro, 125.386 dolari, 10.640 franci elveţieni şi 89.000 forinţi. Anchetatorii au decis să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, urmând a fi aplicată măsura confiscării speciale, cu privire la banii obţinuţi cu titlu de mită, cât şi măsura confiscării extinse, cu privire la bunurile şi sumele de bani a căror provenienţă nu poate fi dovedită.