Săptămâna trecută am trecut în revistă prima parte a dreptului de trecere, mai precis reglementarea cuprinsă în cadrul art. 617 din Codului civil, care fixează condiţiile în care acest drept se naşte, modalitatea de exercitare şi caracterul imprescriptibil al acestui drept.

 

Vom continua tema de săptămâna trecută şi vom aborda problematica specială a exercitării dreptului de trecere în situaţii speciale, problematică reglementată în cadrul art. 618 Cod civil.

Conform art. 618 alin. 1 Cod civil: „Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea”.

Această normă legală nu vizează comportamentul proprietarului fondului aservit, întrucât dacă acesta vinde, partajează sau încheie un act juridic prin care doreşte să limiteze sau să afecteze dreptul de trecere al proprietarului fondului dominant, cum dreptul de trecere este notat în cartea funciară, acest drept va urma soarta imobilului şi se impune obligatoriu şi noului proprietar de carte funciară al fondului aservit.

Această normă vizează şi reglementează comportamentul proprietarului fondului dominant, care în măsura în care vinde, schimbă sau încheie orice fel de act juridic prin care o parte a fondului este transmisă unui nou proprietar, dar limitează dreptul de trecere peste fondul ramas acestuia (adică fondul rămas devine fond aservit dar această situaţie juridică este ascunsă), proprietarul părţii din fondul nou constituit are dreptul de a obţine trecerea peste fondul din care s-a desprins, iar trecerea se va realiza prin locul în care – „se făcea anterior”.

Conform art. 618 alin. 2 Cod civil – „Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimţământul proprietarului fondului care are acces la calea publică şi cu plata dublului despăgubirii”.

Această reglementare sancţionează comportamentului abuziv al proprietarului unui fond care, deşi avea acces la cale publică, a înfundat acel acces prin acţiuni proprii (de exemplu, construieşte o anexă exact pe partea fondului care îi asigura accesul la drumul public şi după reclamă acces pe fondul învecinat), ipoteză în care instanţa de judecată nu poate admite acţiunea prin care se solicită dreptul de trecere, decăt dacă proprietarul fondului care se doreşte a dobândi calitatea de fond aservit, îşi exprimă acordul în acest sens şi este despăgubit.

Trebuie avut în vedere modalitatea de edictare a textului legal care evidenţiază – „aceasta poate fi stabilită numai cu consimţământul proprietarului fondului”, acest consimţământ trebuie să fie expres, adică instanţa de judecată nu va putea admite acţiunea decât dacă proprietarul fondului care se doreşte a dobândi calitatea de fond aservit îşi exprimă poziţia în acest sens, acordul nu va putea să fie prezumat.