Răspunderea pentru ruina edificiului. Legislaţie
Făcând abstracţie de normele legale adoptate la nivel local, care vor face obiectul unui alt articol, legislaţia care reglementează această problemă este cuprinsă în cadrul Codului civil. Astfel, conform articolului 1378 din cadrul Codului civil „proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părţi din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie". Aşadar, după cum evidenţiază legiuitorul, răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de întreţinere a edificiului (care poate să ducă fie la desprinderea unor părţi din edificiu sau la ruina acestuia) ori ca urmare a unui viciu în construcţia acestuia este în sarcina proprietarului. De menţionat faptul că în ipoteza în care imobilul este ocupat de către o altă persoană decât proprietarul acestuia, indiferent că imobilul este ocupat cu titlu (contract de comodat, contract de închiriere etc.), ori că imobilul este ocupat fără titlu (ocuparea abuzivă), răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru este în sarcina celui care ocupă acel imobil (articolul 1379 Cod civil). Răspunderea instituită de către legiuitor în sarcina proprietarului unui imobil (răspunderea pentru ruina edificiului), precum şi răspunderea instituită de legiuitor în sarcina celui care ocupă un imobil nu poate să fie înlăturată decât în ipotezele expres şi limitativ reglementate de lege. Aceste ipoteze sunt evidenţiate în cadrul articolului 1380 Cod civil, unde se stabileşte faptul că "nu există obligaţie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei însăşi ori a unui terţ sau este urmarea unui caz de forţă majoră". Aşadar, argumente care vizează executarea la timp a obligaţiei de întreţinere a edificiului, precum şi dovada îndeplinirii în mod repetat a obligaţiilor de întreţinere a edificiului, nici nu exonerează pe proprietar şi nici nu limitează răspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de ruina edificiului. Prejudiciul cauzat acordă victimei dreptul la repararea acestuia (despăgubiri), iar aceste despăgubiri sunt datorate din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat (articolul 1381 aliniatul 2 Cod civil).
Av. Florian Cristian CURPAŞ
Comentarii
Nu există nici un comentariu.