Un „vis din copilărie'' devenit realitate: Paul Marcon din Auvergne a câștigat luni Bocuse d'Or, Sfântul Graal al gastronomiei, pentru Franța, în fața unor adversari scandinavi redutabili din punct de vedere istoric, Danemarca, Suedia și Norvegia, transmite AFP.

 

Într-o sală arhiplină aparținând SIRHA International Hotel, Catering and Food Trade Exhibition (târgul pentru profesioniști din hoteluri și restaurante) care a găzduit această bătălie a bucătarilor timp de două zile, la Chassieu, lângă Lyon, echipa Franței a fost încoronată regină a „haut cuisine''.

Și apoi, momentul mult așteptat. „După Regis, va fi Paul!'', a spus Jerome Bocuse, președintele competiției, în timp ce deschidea plicul care conținea numele câștigătorului, evocând victoria lui Marcon senior la Bocuse d'Or cu treizeci de ani mai devreme, în 1995.

„Astăzi, sper să facem să strălucească toți ochii bucătarilor și viitorilor bucătari ai Franței'', a declarat Paul Marcon presei, „mândru'' și vizibil emoționat.

Douăzeci și patru de țări au concurat la această adevărată olimpiadă culinară, la fel de tensionată ca și marile competiții sportive. Nervi de oțel, gesturi precise, cronometrate. Bucătarii nu și-au putut permite nicio eroare pentru a urca pe podium. Pentru Paul Marcon, un concurent de top în vârstă de 28 de ani, scopul nu a fost „nici de a-și face un renume, nici să fie văzut, nici nimic''. Doar acela de a-și îndeplini „visul din copilărie'' și de a câștiga astfel un nou titlu gastronomic pentru Franța.

Această a 20-a ediție a Bocuse d'Or i-a adus un omagiu fondatorului său, ilustrul bucătar din Lyon Paul Bocuse, care a murit în 2018 la vârsta de 91 de ani, un mare iubitor de produse locale și al preparatelor din vânat.

În cadrul competiției bucătarii au avut la dispoziție 4 ore și 40 de minute pentru a servi un fel de mâncare care să pună în valoare țelina, homarul și milacopul argintiu (pește răpitor de mare adâncime care trăiește în Marea Mediterană, Atlantic dar și în Marea Neagră - Argyrosomus regius n.r.). Totodată, ei au primit și misiunea de a crea în 5 ore și 30 de minute un platou, format dintr-un fel principal și trei garnituri, pe bază de căprioară, foie gras și ceai. Toți bucătarii înscriși în concurs au fost chemați să aducă în lumina reflectoarelor identitatea gastronomică a țării lor.

Performanța echipei Franței „a fost cizelată, a fost curată, a fost clară'', conform bucătarului francez Davy Tissot, președintele Comitetului Internațional de Organizare Bocuse d'Or și el însuși câștigător în 2021.

Podiumul competiției a fost completat de echipa Danemarcei și de cea a Suediei. Poziția a patra i-a revenit Norvegiei. Dacă țările scandinave sunt atât de periculoase, este pentru că au „înțeles această finețe, această eleganță, acest rafinament'' necesare pentru a străluci în această competiție, a estimat Romuald Fassenet, membru al juriului. Potrivit acestuia, însă, amenințarea nu a venit doar din Nord, ci de „pretutindeni''.

„Este ca în fotbal, unde mereu vrei să învingi Brazilia. La Bocuse d'Or: toată lumea vrea să învingă Franța!'', a subliniat el.

Ce urmează pentru Paul Marcon? „Nu știu, o să mă bucur puțin, vedem mai târziu'', a declarat el presei. Deocamdată, „trebuie să revin cu picioarele pe pământ și să mă întorc la muncă''.