Inelele planetei Saturn sunt de pe vremea dinozaurilor
Inelele planetei Saturn au apărut foarte recent, în urmă cu 10 până la 100 de milioane de ani, o perioadă care corespunde epocii în care pe Pământ trăiau dinozauri, potrivit unui studiu apărut în revista Science.
Noul studiu a fost realizat pe baza ultimelor observații făcute de sonda americano-europeană Cassini, lansată în 1997 și care și-a încheiat misiunea în 2017, dezintegrându-se în atmosfera lui Saturn, informează Le Figaro. Cea de-a șasea planetă de la Soare, Saturn s-a format în urmă cu patru miliarde și jumătate de ani, la începuturile sistemului solar. Însă inelele sale au apărut abia în urmă cu 10 - 100 de milioane de ani, o perioadă care corespunde cu epoca dinozaurilor pe Pământ, dispăruți în urmă cu 65 de milioane de ani. Cercetătorii au avut de mult timp numeroase indicii privind vârsta "fragedă" a inelelor lui Saturn, formate probabil în urma coliziunilor sateliților planetei sau poate a lui Saturn cu o cometă. Însă vechimea inelelor a rămas una dintre marile enigme ale sistemului solar.
Cu ajutorul observațiilor făcute de sonda Cassini - care, la finalul misiunii sale, a orbitat de 22 de ori planeta, între aceasta și inele -, cercetătorii au putut în sfârșit să calculeze vechimea "accesoriilor" lui Saturn. Noul studiu a fost realizat de o echipă de cercetători de la NASA, coordonată de Luciano Iess, de la Universitatea italiană Sapienza din Roma.
Autorii studiului explică faptul că au putut determina masa inelelor - formate în proporție de 99% din gheață - și, pe baza acesteia, să calculeze vechimea lor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.