Anumite colectivităţi izolate geografic, precum cele din Africa de Sud (boşimanii) sau America de Sud şi Australia au rămas mult timp dependente de clima şi resursele naturale, ceea ce explică asemănările modului de viaţă şi ale creaţiei artistice cu cele din preistorie. Specifică unui stadiu primitiv de trai pare să fi fost aici nu atât vestimentaţia, cât modificarea aspectului trupului, schimbarea coloritului natural prin pictare, remodelarea lui prin automutilare, încrustarea podoabelor direct în carne. Astfel, toate popoarele primitive au practicat pictarea trupului în diverse forme şi culori. Rolul însemnelor şi ornamentelor era, în primul rând, cel de a indica locul şi rolul fiecărui individ în colectivitate, alteori, trebuiau să sprijine lupta omului împotriva forţelor cunoscute şi necunoscute. În război, culoarea roşie a fost mereu folosită pentru a inspira teroarea duşmanului şi a masca vărsarea de sânge. Contribuind la deosebirea taberelor vrăjmaşe în lupte, culoarea slujea uneori şi la camuflare. Interpretarea afectivă a culorilor nu a fost mereu şi peste tot aceeaşi: de pildă, în tribul Athuabo din Africa răsăriteană, culoarea bucuriei era negrul. Remodelarea corpului prin automutilare era o modalitate de a demonstra deţinerea unor privilegii (şi, totodată, preţul obţinerii acestora). Forma capului era modificată până de curând la unii indieni americani, legând şi strângând craniile copiilor între scânduri de lemn. După cum ştim, şi în Egiptul antic, în vremea faraonului Amenofis al patrulea, ca şi, nu demult, în unele triburi africane, erau folosite procedee similare pentru a da capului forma ţuguiată care indica apartenenţa la clasa socială ridicată. Pentru a părea mai voinici, indienii americani din sec. al cincisprezecelea îşi legau coatele şi genunchii, provocând, astfel, umflarea braţelor şi picioarelor, ca şi papuaşii din Noua Guinee, cu ajutorul unor brăţări de metal. Ca o afirmare a bogăţiei, asigurând supremaţia, primitivii îşi integrau valorile propriului trup, nasul era găurit pentru a se suspenda baghete sau inele din aur sau argint sau pentru a se incrusta pietre preţioase (ca în India), iar urechile erau perforate pentru purtarea cerceilor. La unele triburi din India sudică sau la papuaşi străpungerea era o ceremonie religioasă asemănătoare cu botezul la creştini. La unii negrii din Zambezi, urechile atârnau până la umeri, cu lobul lăţit şi străbătut de o gaură prin care se putea trece braţul. Băştinaşii din Noua Caledonie ţineau în urechi obiecte ca în buzunar. Mulţimea colierelor ca cercuri de metal purtate în jurul gâtului de frumoasele femei-girafe din Mandalay determinau extensia coloanei vertebrale şi o rigiditate a ţinutei care dovedea dreptul de a nu munci fizic. La unele triburi africane, gura cu buze lăţite, ca platourile, se presupunea că era măsura de apărare a vieţii fetelor ameninţate să fie răpite de arabi pentru a deveni sclave în haremuri, arabii practicau sărutul, necunoscut în triburile de culoare amintite.