Senatorul Mang acuză - Autonomia universitară, încălcată
Senatorul Ioan Mang, şeful Departamentului educaţie al PSD, consideră decizia Guvernului de înfiinţare a unei linii de predare în limba maghiară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş drept o ingerinţă a politicului în domeniul academic şi o încălcare gravă a autonomiei universitare.
"Grav mi se pare că am ajuns în situaţia în care o formaţiune politică, indiferent de cum se numeşte ea, poate determina Guvernul şi Ministerul Educaţiei (iar aceste instituţii acceptă şantajul politic) pentru a înfiinţa o facultate, indiferent de limba în care se predă acolo sau de specializarea ei. Cum îşi permite o formaţiune politică să intre cu bocancii în viaţa universitară şi, sfidând ceea ce se întâmplă acolo, să impună o decizie care nu este pe deplin acceptată chiar de către cei cărora li se aplică respectiva decizie?", susţine senatorul Ioan Mang. Potrivit liderului social-democrat bihorean, motivele invocate de Executiv în luarea acestei decizii sunt "100% vorbărie goală din partea unor guvernanţi care ne cred pe toţi nişte ignoranţi". Mai mult, Mang consideră că nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern este mincinoasă: conducerea UMF Târgu Mureş nu a fost consultată, cum se specifică în text, ci "a fost forţată să accepte decizia luată la nivel politic între PDL şi UDMR". Ioan Mang a mai menţionat că nu este normal ca interesul politic şi electoral al unor formaţiuni politice - "PDL vrea să rămână la guvernare cu orice preţ, iar UDMR să mai câştige câteva puncte electorale" - să afecteze procesul educaţional şi viaţa universitară. Liderul PSD Bihor a mai adăugat că, dacă HG va fi adoptată, USL o va ataca în contencios administrativ. Pe de altă parte, Ioan Mang aminteşte că în februarie 2002 Cătălin Baba a fost cel care a prezentat protestul universitarilor din Cluj-Napoca, opozanţi ai segregării Universităţii Babeş-Bolyai. "Astăzi, acelaşi domn, ajuns între timp ministru al Educaţiei, face presiuni asupra universitarilor de la Târgu Mureş pentru a accepta o soluţie negociată politic şi care nu are nimic de a face cu interesul educaţional", a mai precizat senatorul PSD.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.