Reprezentanții sindicatelor din Sănătate au explicat, după o discuție cu ministrul Sănătății, că nu s-a găsit nicio soluție pentru regulamentul sporurilor, precizând chiar că unele calcule nu au fost făcute corect.

"Se pare că nu toate calculele sunt corecte, sunt discuții, nu am găsit soluții astăzi (joi-n.r.). Probabil ne vom mai întâlni și după sărbători. HG-ul este acceptabil, dar problema este reprezentată de Legea salarizării unitare cu toate problemele ei. Cine a promulgat-o, cine a născut-o să și-o asume sau să o modifice. Vom deconta toate aceste probleme în jurul datei de 15 aprilie, când se vor primi fluturașii și banii efectiv pe card. O parte dintre oameni spun că legea e bună, noi spunem că nu este bună, dar vom vedea pe 15 aprilie", a declarat Iulian Pope, reprezentantul Sanitas.
Sindicaliștii au explicat că ministrul Sănătății speră să găsească variante pentru aceste sporuri, după întâlnirile pe care le va avea cu managerii de spitale.

"Vom purta în continuare discuții. La acest moment, nu avem nimic care ar putea veni în ajutorul colegilor noștri. Doamna ministru a spus că încearcă să găsească soluții împreună cu managerii de spitale acolo unde sunt probleme, la aplicare", a precizat Leonard Bărăscu, președintele Sanitas.
Miercuri și joi, zeci de angajaţi ai Institutului de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Capitală, biologi, asistente şi personal administrativ, au protestat, joi, pentru a doua zi consecutiv, în curtea unităţii spitaliceşti, fiind nemulţumiţi de reducerea sporurilor.
Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, regulamentul cadru care stabilește locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru condiții de muncă pentru familia ocupațională ”sănătate și asistență socială”. Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar și de asitență socială la 30% din suma salarilor de baza la nivelul ordonatorilor principali de credite. Anexele 1-9 din regulamentul cadru aprobat stabilesc procentele diferențiate pe locuri de muncă și categorii de personal, în funcție de condițiile specific aferente fiecărui loc de muncă, respectiv:

- locuri de muncă cu condiții periculoase: 15% până la 25%,

-locuri de muncă cu condiții deosebit de periculoase: 35% până la 85%,

-locuri de muncă cu condiții periculoase sau vătămătoare: 5% până la 15%,

- locuri de muncă cu condiții grele de muncă: 10% până la 15%,

- personal care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații în condiții periculoase: până la 30%,

- personal care își desfășoară activitatea în unitățile sanitare cu specific deosebit: 10% până la 15%,

- personal care lucreaza în unități sanitare aflate în localități izolate: până la 20%,

- locuri de muncă cu condiții deosebite, cum ar fi stress sau risc: 5% până la 15%,

- personal care își desfășoară activtatea în unitățile de asitență socială/ centre cu sau fără cazare: 7,5% până la 75%.

Potrivit actului normativ, locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor se stabilesc la nivelul fiecărui ordonator principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, având la bază buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.